Mazda a anunțat faptul că, începând cu anul viitor va lansa o serie de modele hibrid și PHEV, iar din 2025 va avea o gamă de EV-uri pe platformă dedicată.
La acest moment, Mazda nu are în portofoliu modele hibrid sau PHEV și are un singur model electric, Mazda MX-30. Japonezii vor să recupereze decalajul și anunță planurile pentru electrificare rapidă a întregii game de produse. Practic, Mazda își propune ca până în 2030 un sfert dintre mașinile produse să fie electrice și toate celelalte electrificate sub diverse forme.
Între 2022 și 2025, Mazda, care și-a sărbătorit centenarul anul trecut, va introduce o gamă de produse noi folosind Arhitectura scalabilă SKYACTIV Multi-Solution. Aceasta va include cinci modele hibrid, cinci modele plug-in hibrid și trei modele EV. Mai multe detalii despre aceste noi produse și piețele lor de lansare vor fi anunțate în viitor. Ce știm încă de acum este că va fi utilizată tehnologia sistemelor hibrid și PHEV de la Toyota.
Mazda dezvoltă, de asemenea, o platformă dedicată pentru vehicule electrice – SKYACTIV EV Scalable Architecture, care va fi utilizată pentru vehicule electrice cu diferite dimensiuni și tipuri de caroserie pe produsele care vor fi lansate între 2025 și 2030.
Japonezii nu vor înceta însă dezvoltarea motoarelor termice, ba chiar vor lansa o nouă gamă de propulsoare cu 6 cilindri. în linie În schimb, Mazda investește în diferite proiecte și parteneriate pentru a promova dezvoltarea și utilizarea combustibililor regenerabili în mașini. În Japonia, Mazda este implicată în mai multe proiecte și studii comune de cercetare ca parte a unei colaborări în curs de desfășurare între industrie, mediul academic și guvern pentru a promova adoptarea pe scară largă a biocombustibililor din creșterea microalgelor.
În ceea ce privește conducerea autonomă, Mazda are o altă abordare. Spune că face mașini pentru șoferi, astfeel încât sistemelor lor nu sunt concepute să înlocuiască șoferul, ci să-l asiste în orice situație. Tocmai din acest motiv, sistemul pregătit de constructorul japonez, care va fi lansat anul viitor, se numește Mazda Co-Pilot. Este un sistem care monitorizează în permanență starea șoferului. Dacă se detectează o schimbare bruscă a stării fizice a șoferului, sistemul trece la conducerea autonomă, aducând mașina într-un loc sigur, oprind mașina și efectuând un apel de urgență.
Împreună cu alte patru companii japoneze (Toyota, Suzuki, Subaru și Daihatsu), Mazda va dezvolta specificații tehnice standard pentru dispozitivele de comunicații din generația următoare pentru a promova un sistem de comunicații uniformizat care să ofere servicii conectate mai sigure, fără stres.













