Home Promo Test cu Mazda MX-30, primul model electric al mărcii

Test cu Mazda MX-30, primul model electric al mărcii

de Alin-Alexandru Ionescu

Evoluția mașinilor electrice din ultimii doi-trei ani este tot mai impresionantă. Mulți constructori au lansat versiuni electrice bazate pe automobilele cu motoare termice, iar unii au dezvoltat și modele electrice de la zero, care folosesc platforme speciale pentru acest tip de propulsie. Puterea de încărcare a crescut și ea, făcând alimentările mai rapide, iar capacitatea bateriilor a ajuns la un nivel care să permită autonomii confortabile chiar și pentru călătoriile extraurbane.

În acest context, strategia Mazda de a lansa un SUV electric compact dotat cu o baterie de doar 35,5 kWh este, la prima vedere, surprinzătoare. Asta în condițiile în care modelele cu care va concura pe piață, precum Hyundai Kona sau Peugeot e-2008, au baterii de 64 kWh și, respectiv, 50 kWh,  și sunt disponibile la prețuri comparabile. Însă Mazda vine cu o abordare care îi va încânta mai ales pe cei ce critică mașinile electrice pentru emisiile poluante generate în timpul producției bateriilor.

Este binecunoscut faptul că mașinile electrice pornesc cu un handicap major în fața automobilelor cu combustie internă, având nevoie în unele cazuri de a parcurge chiar și 100.000 de kilometri pentru a amortiza emisiile de CO2 degajate în timpul producției. În plus, bateriile de mare capacitate sunt grele, afectând dinamica mașinii și crescând consumul de energie, mai ales la rularea în oraș. Și nu în ultimul rând, bateria este una dintre cele mai scumpe componente ale unei mașini electrice, ridicând astfel prețul de achiziție la valori inaccesibile pentru omul de rând.

Iată, așadar, câteva argumente care justifică decizia celor de la Mazda de a monta o baterie mai mică în MX-30.  Și ținând cont că majoritatea automobilelor electrice existente în trafic astăzi parcurg în medie câteva zeci de kilometri pe zi, autonomia de 200 km pe care o promite SUV-ul japonez este mai mult decât suficientă pentru a ține departe „range axiety”-ul.

Principalul argument de cumpărare pentru MX-30 ar putea fi designul său inedit. Pentru că noul model electric de la Mazda arată diferit de restul gamei, dispunând inclusiv de semi portiere spate care se deschid invers sensului de mers – un frumos tribut adus legendarei RX-8 (nu, i3, nu e despre tine aici). Conexiunea cu modelul sportiv cu motor rotativ care a ieșit din producție în 2013 nu este întâmplătoare, pentru că MX-30 va primi în viitor și o versiune cu un range-extender antrenat de un motor Wankel.

În interior, Mazda continuă în stilul introdus de noile modele 3 și CX-30, oferind o atmosferă modernă, high-tech, însă fără a lăsa impresia că se străduiește prea mult, cum fac alte modele cu aspirații premium. Habitaclul este confortabil și bine făcut, cu materiale de calitate, iar dacă comenzile tactile pentru climatizare îi va frustra pe unii utilizatori, interfața sistemului de infotainment care integrează protocoalele Apple CarPlay și Android Auto nu lasă loc de critici. 

Filosofia ecologistă cu care Mazda promovează noul său model electric se vede și în interior, unde sunt folosite materiale din surse reciclabile – cireașa de pe tort fiind inserțiile din plută, care dau o notă inedită habitaclului.

În mers, unul dintre primele lucruri care ies în evidență este sunetul generat de mașină pentru a suplini golul sonor lăsat de motorul termic. Aici, japonezii au reușit să găsească un echilibru foarte bun între satisfacție și discreție, pentru că sunetul generat de MX-30 se simte natural, făcând trecerea de la o mașină clasică mult mai ușoară.

După cum am spus anterior, bateria de mici dimensiuni este face mașina mai ușoară decât alte SUV-uri din aceeași clasă. Iar masa proprie de 1,6 tone oferă multe beneficii ce țin de confort, ținută de drum și dinamică. Direcția este precisă și echilibrată, frânarea are un feeling natural, iar reglajele suspensiei nu sunt compromise, ca la alte mașini „cocoșate” de baterii grele.

Sistemul de propulsie pare și el puțin „subdimensionat” la prima vedere. Pentru că în timp ce rivalii coreeni de la Hyundai și Kia dispun de peste 200 CP, clientul de MX-30 trebuie să se mulțumească deocamdată cu doar 145 CP și 271 Nm generați de motorul electric dispus transversal sub capota din față. Accelerația de la 0 la 100 km/h în 9,7 secunde nu este o performanță despre care să le povestești prietenilor, însă este comparabilă cu performanța SUV-urilor diesel sau pe benzină cu care MX-30 concurează din punct de vedere al dimensiunilor.

Totuși, SUV-ul japonez impresionează prin răspunsul instantaneu al accelerației și reprizele rapide pe toată plaja de viteze cu care este capabil să ruleze – adică până la 140 km/h, unde este limitat de constructor.

Tehnologia de încărcare este comparabilă cu a majorității modelelor electrice lansate în ultimul timp. MX-30 se poate încărca rapid de la o sursă de curent continuu de 50 kW, unde 80% din capacitatea de încărcare a bateriei este atinsă în mai puțin de 30 de minute. Ceea ce înseamnă că pentru cei dispuși să se oprească din 150 în 150 de km pentru a încărca bateria (cu condiția să existe și stații de încărcare pe traseu), acest SUV electric foarte competent de la Mazda ar putea fi folosit și pentru călătorii mai lungi. Sau mai bine așteptăm versiunea cu range extender, care promite performanțe suficiente pentru a oferi aceeași funcționalitate ca o mașină convențională, cu combustie internă.  

Articole similare

1 comentariu

FlorinT November 5, 2020 - 08:50

Foarte urata pluta din interior….iar gargara ieftina cum ca a fost construita cu emisii reduse de carbon tine la …fix cei 10 cumparatori pe an. Consola centrala pare cumparata din piata si adaugata acolo, precum o cotiera de Logan cu mult crom. In afara de volan, nimic altceva nu imi place la aceasta masina. Nume gresit, autonomie gresita, design gresit….ceva de genul i3…cand vor sa il scoata din productie dupa 7 ani, fac boom vanzarile….

Reply

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.