Peugeot a prezentat noul Peugeot 308 SW, versiunea break fiind dedicată special celor cu nevoi de spațiu suplimentar, pe care noul model îl și oferă.
Noul model francez, așteptat după prezentarea hatchback-ului, vine cu același limbaj de design, dar partea din spate este desenată sportiv pentru un break, cu un aspect chiar agresiv. Mai ales liniile de pe aripile spate și, în afara eleronului integrat de deasupra hayonului, a apărut și o nervură asemănătoare deasupra liniei stopurilor. Partea din față este cea de la fratele hatchback și se remarcă noul logo Peugeot, care maschează radarul sistemelor de asistență. Farurile sunt cu tehnologie Eco LED, dar la versiunile GT și GT Premium acestea sunt înlocuite cu unele mai performante: Matrix LED.
În spate găsim stopuri cu LED și semnătura luminoasă a “ghearelor” dar, spre deosebire de hatchback, stopurile nu mai sunt unite de o bară neagră.
Construit pe platforma EMP2, noul Peugeot 308 SW are o lungime de 4,64 metri, fiind cu 6 cm mai lung decât modelul anterior, în vreme ce înălțimea a scăzut cu 20 mm, până la 1,44 metri. De asemenea, ampatamentul este cu 55 mm mai mare decât cel al hatchback-ului. Francezii s-au ocupat și de aerodinamică, capitol la care 308 SW afișează un coeficient de 0,277. O parte din această valoare se datorează și noilor jante aerodinamice, care reușesc să reducă – doar ele – emisiile de CO2 cu 2 grame/km.
Volumul portbagajului noului 308 SW este de 608 litri și poate ajunge la 1.634 litri cu bancheta rabatată, banchetă fracționabilă 40:20:40.
Planșa de bord este aceeași de la hatchback, i-Cockpit și acea tastă care comandă cutia de viteze automată, cu 8 trepte. Gama de motorizări nu oferă surprize față de hatch, 308 SW fiind oferit, pentru prima dată, cu sistem PHEV. Două PHEV-uri, mai precis:
- Hybrid 225, care combină puterea unui motor de 1,6 litri și 180 CP, cu cea a unui motor electric de 81 kW. Bateria are o capacitate de 12,4 kWh și poate asigura, spun francezii, o autonomie electrică de 58 km.
- Hybrid 180, cu același motor termic de 1,6 litri, dar cu puterea de 150 CP, plus același motor termic de 81 kW, cu aceeași capacitate a bateriei și autonomie electrică 59 km.
Cei care nu vor să treacă la electrificare au la dispoziție motorul pe benzină de 1,2 litri PureTech de 130 CP, cuplat la cutia automată cu 8 trepte sau dieselul de 1,5 litri HDi cu 130 CP.
Livrările noului Peugeot 308 SW vor debuta abia la începutul anului viitor.





































