Turneul WTA Bucharest Open a reunit unele dintre cele mai mari nume ale sportului alb, la nivel internaţional, printre care şi Simona Halep, care a câștigat competiția.
În weekend-ul de debut al turneului WTA Bucharest Open, Federaţia Română de Tenis, în parteneriat cu Mercedes-Benz România, a organizat un eveniment special dedicat copiilor, intitulat Kids Day. Copiii au avut posibilitatea de a efectua schimburi de mingi cu sportivele şi au primit sfaturi foarte utile în joc. La finalul întâlnirii, copiii au fost premiaţi cu echipamente vestimentare de la Mercedes-Benz România.
Mercedes M-Class, imagini-spion
În calitate de partener al turneului WTA Bucharest Open, Mercedes-Benz România a oferit echipamente sportive organizatorilor campionatului. În plus, în fiecare zi a turneului, în perimetrul Arenelor BNR, publicul a putut vedea noile autovehicule Mercedes-Benz, Clasa V și Clasa C, alături de modelul CLS. Cu sprijinul Ţiriac Auto, cei prezenți au fost invitați să se înscrie la sesiuni de test-drive.
Am testat noul Mercedes V-Class
Prima colaborare dintre Mercedes-Benz România şi Federaţia Română de Tenis a avut loc în anul 2012, când Mercedes-Benz România a sprijinit turneul feminin BCR Open România. Mercedes-Benz a fost Maşina Oficială a competiţiei, punând la dispoziţia jucătorilor, oficialilor şi invitaţilor speciali atât autoturisme Clasa C şi E, cât şi autovehicule comerciale ușoare Vito şi Viano.