Ca noutate absolută față de generațiile precedente, noul Ford Fiesta vine cu o gamă extinsă de versiuni: premium (Vignale), sport (ST-Line), versiunea stilată (Titanium) și crossover (Active). Gama de versiuni disponibile este cea mai amplă și mai versatilă din întreaga istorie de 40 de ani a acestui model.
Modelul expus la Cluj în această săptămână este o Fiesta Vignale, aceasta alăturându-se celorlalte modele care au primit tratamentul premium Vignale: Mondeo, S-MAX, Kuga şi Edge. Gama Vignale reprezintă expresia la superlativ a mărcii Ford în Europa.
Noul Ford Fiesta vine cu cea mai sofisticată gamă de tehnologii de asistenţă la condus și cu cele mai avansate opțiuni de conectivitate oferite vreodată pe un model de volum de clasă mică pe piața din Europa.
O dotare disponibilă în premieră pe noul Ford Fiesta este Sistemul de asistență activă la parcare cu senzor pentru parcarea perpendiculară. Acesta ajută șoferii să identifice spații de parcare adecvate şi să parcheze fără a fi nevoie de manevrarea volanului în spatele sau în lateralul altei maşini.
De asemenea, Fiesta este primul model Ford ce poate fi dotat cu un sistem audio premium „B&O PLAY” și prima generație Fiesta care oferă plafon panoramic culisant. SYNC 3, sistemul Ford de infotainment, include ecran tactil de până la 8 inch. În același timp, reducerea cu aproape 50% a numărului de butoane de pe consola centrală garantează comenzi și mai intuitive într-un interior spațios și ergonomic.
Noul Ford Fiesta vine cu o gamă completă de motoare Euro 6 diesel și benzină. Acestea oferă performanțe ridicate și un consum eficientizat pentru o experiență de top la volan în această clasă și pentru a reduce costurile de utilizare.
Premiatul motor pe benzină Ford 1,0 EcoBoost, pe care Ford îl produce și la uzina din Craiova, este disponibil pe noul Ford Fiesta în versiunile de 100 CP, 125 CP și 140 CP cu transmisie manuală în 6 trepte. Opțional, pentru versiunea de 100 CP, noul Ford Fiesta poate fi oferit cu transmisie automată în 6 trepte și padele de schimbare a vitezelor.
Motorul TDCi de 1,5 litri, care oferă 120 CP, furnizează o combinaţie versatilă de putere, cuplu și eficiență pentru o experienţă plăcută la volan, este cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte și oferă emisii reduse de CO2. Totodată, noul Ford Fiesta poate fi configurat și cu motorul de 1,5 litri TDCi într-o versiune de 85 CP.
Motorul pe benzină de 1,1 litri de la Ford are aceeaşi arhitectură cu trei cilindri ca multi-premiatul motor 1,0 EcoBoost și este oferit cu o nouă transmisie manuală cu cinci trepte pentru versiunile de 70 CP şi 85 CP. Acest nou motor înlocuiește motorul pe benzină de 1,25 litri aspirat și asigură o putere mai mare.














