Home Știri Noul VW Passat, informații preliminare

Noul VW Passat, informații preliminare

de

Noua generație VW Passat va fi prezentată în luna iulie, debutul oficial urmând să aibă loc ulterior, în cadrul Salonului auto de la Paris. Primele indicii prevestesc un design mai agresiv și tehnologii de ultimă oră.

VW Passat 2

Premergător lansării oficiale, constructorul auto german dezvăluie câteva caracteristici ale viitoarei generații VW Passat, modelu său de clasă medie. Din punct de vedere al aspectului, aceasta se pare că se orientează către o apariție mai dinamică, caroseria fiind brăzdată de linii pronunțate, iar pavilionul urmând o linie de coupe. În general se păstrează aspectul simplu și curat, dar detaliile de design, în special blocurile optice, sunt caracterizate de o formă angulară, care inspiră și ceva agresivitate.

VW Touareg facelift

Datorită utilizării de oțeluri înalt aliate și a aluminiului, noul Passat va fi cu până la 85 kg mai ușor decât generația precedentă, ceea ce va reprezenta un avantaj clar în privința consumului de combustibil, declarat a fi cu pâna la 20% mai mic decât înainte. De asemenea, dimensiunile exterioare sunt ușor reduse, dar conform declarațiilor oficialilor, spațiul interior a fost optimizat, atât cel destinat pasagerilor, cât și cel pentru bagaje.

Ca noutăți tehnologice remarcăm un tablou de bord virtual, cu un ecran TFT de 12,3 inchi, la fel ca în cazul noului Audi TT, un head-up display ce afișează informațiile esențiale în imediata vecinătate a câmpului vizual al șoferului, precum și un sistem de infotainment îmbunătățit, care propune o serie de aplicații dedicate. Și în materie de sisteme de asistare a șoferului noul VW Passat este bine pus la punct, printre dotări regăsindu-se Park Assist, capabil să parcheze singur mașina, și Front Assist cu City Emergency Braking, care pe baza unui radar și a unei camere video poate identifica pietonii și eventualele situații periculoase, iar în cazul unei lipse de reacție a șoferului, intervine automat.

VW T-ROC Concept anunță un viitor SUV de clasă mică

Cea de-a opta generație Passat va fi construită pe deja celebra platforma tehnică MQB a grupului VW, întâlnită și la Golf, propulsoarele fiind în general cele cunoscute de la restul modelelor din gamă. Totuși, și aici vom avea parte de o surpriză, motorul 2.0 TSI ajungând cu ajutorul a două turbine la 280 CP și 500 Nm. Această versiune de motorizare va fi oferită doar în compania transmisiei automate DSG și a tracțiunii integrale 4Motion. De asemenea, oferta va include și o versiune de motorizare hibridă.

VW Golf R 400, concept de 400 CP

Noul VW Passat își va dezvălui toate secretele în luna iulie, iar prima apariție în public este programată pentru luna octombrie, în cadrul Salonului auto de la Paris. Pe anumite piețe de desfacere vânzările vor debuta la sfârșitul acestui an, primele livrări fiind așteptate la începutul lui 2015.

Articole similare