Conform CEO-ului Bentley, Adrian Hallmark, intervievat recent de Automotive News, primul model Bentley complet electric va beneficia de performanțe impresionante, demne de un hypercar: 1.400 CP și accelerație 0-100 km/h în doar 1,6 secunde.
Primul model complet electric al prestigiosului constructor auto britanic Bentley, va fi lansat în cursul anului 2025 și va avea un look inspirat din cel al concptului EXP 100 GT prezentat în anul 2019 cu ocazia aniversării centenarului mărcii britanice și care prefigura un viitor model coupe de serie ultraluxos, cu zero emisii și performanțe impresionante similare cu a celor mai recente modele din categoria hypercar.
Aceste detalii au foat dezvăluite recent chiar de către Adrian Hallmark, CEO-ul companiei britanice, în cadrul unui interviu acordat publicației de specialitate Automotive News. Același manager a oferit detalii în premieră despre puterea totală furnizată de către primul model cu propulsie complet electrică din istoria Bentley, care se va situa în jurul valorii de 1.400 CP.
„Dacă în prezent în cazul modelului GT Speed avem o putere de 650 CP, cu viitorul model complet electric vom avea o valoare dublă. Însă, când vine vorba de accelerația de la 0 la 60 mph (0-96 km/h) timpii necesari scad și apoi provoacă greață” a declarat Adrian Hallmark. Dar în ce sens provoacă „greță?” a întrebat jurnalistul iar numărul unu din conducerea companiei Bentley a specificat că este vorba de timpul impresionant de 1,5 secunde necesar pentru sprintul de la 0 la 60 mph (0-96 km/h). Referitor la performanțele dinamice ale viitorului model Bentley complet electric, același manager a mai adăgat că, există posibilitatea ca timpul necesar pentru a accelera de la 0 la 100 mph (0-160 km/h) să fie de doar 2,7 secunde. Cu siguranță va exista implementat și un sistem software care să mai domolească accelerațiile impresionante, dând posibilitatea celor aflați la volan de a alege moduri de conducere mai puțin sportive.
Ca și comparație în privința performanțelor dinamice oferite de primul model complet electric de la Bentley, putem menționa că, actualul hypercar electric italian Pininfarina Battista, al cărui sistem de propulsie dezvoltă peste 1.900 CP, are nevoie de doar 1,7 secunde pentru a ajunge la 100 km/h cu plecarea de pe loc.
Dezvoltat pe platforma tehnică PPE, aceeași pe care sunt concepute inclusiv viitoarele modele complet electrice din cadrul grupului Volkswagen, Audi Q6 E-Tron și Porsche Macan, viitorul Bentley cu propulsie complet electrică va dispune de un stil original. Cel puțin așa ne asigura managerul de la Bentley într-un interviu din anul 2021: „Nu vom încerca să-l facem să semene cu alte modele electrice. Dacă nu va fi un SUV, ar putea fi luată în calcul și o berlină”. Cu toate acestea, primul model cu propulsie 100% electrică din istoria Bentley ar putea avea o caroserie sedan, fără a fi, prin urmare, versiunea cu motor electric a modelului SUV Bentayga.
Viitorul model 100% electric care va avea premiera în cursul anului 2025, va fi primul dintr-o serie de noi modele propulsate electric, pentru că, începând din anul 2030, compania britanică intenționează să abandoneze complet producția modelelor echipate cu motoare convenționale cu ardere internă.
Foto: Bentley