Cu toate că sesiunea de depunere a dosarelor trebuia să înceapă de ieri, 23 aprilie, Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că, din motive administrative, debutul Programul Rabla 2014 pentru persoane juridice a fost devansat cu 7 zile, respectiv pentru data de 30 aprilie.
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat modificarea datei de începere a Programului Rabla 2014 pentru persoane juridice și instituții publice. Astfel, acesta va demara în data de 30 aprilie 2014, termenul-limită de depunere a dosarelor rămânând însă același, respectiv 1 septembrie.
Administrația Fondului pentru Mediu va aloca, în acest an, un număr de 20.000 de tichete, bugetul total fiind de 140 milioane de lei. Dintre acestea, 3000 de tichete sunt disponibile pentru persoane juridice. Pentru prima dată, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, valoarea acestuia fiind de 6500 de lei.
Programul Rabla 2014 pentru persoane fizice
Programul Rabla 2014 funcţionează pe sistemul „primul venit, primul servit“. Ca și în cazul persoanelor fizice, condiția pentru ca o mașină să poată fi casată este ca aceasta să aibă o vechime mai mare de 8 ani.
Tichetele alocate vor fi distribuite pe fiecare județ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflate în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. La nivelul fiecărui județ, vor fi repartizate în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor validați şi situate în respectiva unitate teritorială.
În cadrul programului Rabla 2013 au fost casate aproximativ 19.900 de mașini mai vechi de 10 ani și s-au cumpărat 13.385 de autoturisme noi, conform datelor Administrației Fondului pentru Mediu.