Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat strategic cu Țiriac Auto, parteneriat ce va dura patru ani. În cadrul lui există două componente distincte: financiară și suport logistic.
Răzvan Burleanu, Președintele FRF declara: ,,Ne bucurăm să avem alături de noi, în familia fotbalului românesc, un partener important cu care împărtășim aceleași valori și o strategie orientată spre performanță.”
El a continuat spunând despre compania Țiriac Auto că ,,reprezintă un reper pentru mediul de business, iar Federația Română de Fotbal se poziționează tot mai ferm ca un actor important în această zonă, astfel că parteneriatul semnat astăzi reprezintă o confirmare a viziunii comune pe care o avem.”
Nu este primul act ce leagă Țiriac Auto de FRF; în ianuarie 2015 a mai fost semnat un contract pentru partea comercială și de marketing. Este cunoscut faptul că omul de afaceri Ion Țiriac este un susținător al echipei naționale.