Home ȘtiriAlpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța

Alpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța

de George Grosu

Poliția franceză a achiziționat recent un număr de 26 exemplare din modelul sport Alpine A110 Pure. În viitor, „Brigade Rapide d’Intervention” va fi echipată doar cu automobile sport performante.

Știm foarte bine că de ceva timp, poliția din Dubai este în plină ascensiune privind dotarea cu o mare varietate de modele sport de lux și de tip hypercar. De asemenea există și câteva exemplare de modele Lamborghini în divizia de intervenție rapidă a poliției din Italia precum și în cea din Germania cu câteva exemplare de modele sport ca Porsche 911 sau BMW M3. Acum a venit rândul poliției franceze să aibă în dotare modele sport. După cum a anunțat recent divizia sport Alpine al lui Renault pe Twitter, un număr de 26 exemplare din modelul A110 Pure vor intra în dotarea brigăzii de intervenție rapidă a jandarmeriei din Franța.

Ministerul de Interne a semnat un contract cu producătorul francez de modele sport, care este inițial limitat la patru ani. În luna iunie a acestui an a avut loc o licitație corespunzătoare care prevede ca cele 26 de exemplare de Alpine A110 Pure să fie utilizate pentru operațiuni de mare viteză pe autostrăzi până cel puțin în anul 2025 iar un număr de două exemplare dintre acestea merg la sesiunea de antrenament a agenților. Acolo, polițiștii sunt instruiți în conducerea performantului model de 252 CP care are o greutate redusă de aproximativ 1.100 de kilograme.

De altfel, colaborarea dintre poliția franceză și constructorul auto francez Alpine nu este una nouă. În anii ’60, Brigade Rapide d’Intervention avea în dotare originalul model Alpine A110, după cum îşi aminteşte cu nostalgie portalul francez leblogauto. Mai târziu, în anul 1974, modelul Alpine A310 și-a înlocuit predecesorul său A110. Dar nu numai datorită tradiției, noul contract cu Alpine nu mai poate reprezenta chiar o surpriză pentru că a fost luat în considerare. Inițial, agenția semnase un contract cu Seat iar o flotă din modelul Leon Cupra trebuia să înlocuiască actualul Megane RS care încă își face datoria în serviciul public.

Cu toate acestea, după un număr de 17 exemplare livrate, acest acord a fost reziliat din cauza emisiilor excesiv de mari, după cum se spunea într-un comunicat. Seat declară oficial emisiile de CO2 pe kilometru cu 158 de grame iar Alpine are 162 de grame, rezultate care sunt apropiate. Indiferent de rezultat, trebuie apreciată poliția franceză pentru inițiativa sa de a dota serviciul său cu un automobil deosebit de performant.

În acest caz, accentul nu poate fi pus exclusiv pe mediu, ci pe îndeplinirea îndatoririlor la cel mai înalt nivel al unei instituții a statului. Oricine care a avut ocazia să conducă noul Alpin A110 Pure știe că distracția este inevitabilă mai ales că Brigade Rapide d’Intervention nu putea opta pentru dotarea sa spre exemplu pentru Toyota Prius, doar datorită unei probleme legată de mediu.

Alpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța din 2022
Alpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța din 2022
Alpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța din 2022
Alpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța din 2022
Alpine A110 Pure în dotarea Jandarmeriei din Franța din 2022
Cockpit
Interior
Alpine A110 în dotarea Jandarmeriei din Franța în anii '60
Alpine A310 în dotarea Jandarmeriei din Franța din 1974

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.