După 8 ani, VW a reînnoit bestsellerul T-Roc, care a depășit chiar și Golful ca vânzări. Mai spațioasă, mai bună calitativ, cu sisteme de asistență moderne, un sistem multimedia de top și un design care o aliniază cu modelele ID. și noul Tiguan, a doua generație T-Roc are multe atuuri, mai puțin prețul. Test cu versiunea 1.5 eTSI de 150 CP, în echiparea R-Line.
Întotdeauna este o misiune grea să înlocuiești un bestseller, modelul produs la uzina din Palmela, lângă Lisabona, vânzându-se în peste două milioane de exemplare de-a lungul a 8 ani, iar în 2025, anul înlocuirii sale, fiind cel mai bine vândut SUV compact din Europa. De aceea, VW nu a vrut să riște și a aliniat designul celei de-a doua generații T-Roc la linia modelelor actuale ID. și a lui Tiguan cu motoare termice. Astfel, T-Roc strălucește cu logouri iluminate, benzi luminoase și faruri Matrix LED (473 de euro, împreună cu banda luminoasă din față și logourile VW din față și spate iluminate).
Mai spațios
În plus, T-Roc a crescut cu 12,2 cm în lungime, ajungând la 4,37 m. Din cei 12,2 cm, 2,8 au fost alocați măririi ampatamentului, care măsoară acum 2,63 m și asigură mai mult loc pentru genunchii pasagerilor din spate, astfel că și pasagerii înalți de 1,8 metri pot sta lejer pe bancheta excelent profilată a versiunii sportive de top, R-Line. Portbagajul a crescut și el, cu 30 de litri, până la 475, și are o podea cu înălțime reglabilă, care poate fi coborâtă cu circa 15 cm. În poziția cea mai de sus, suprafața de încărcare nu creează un prag cu spătarul banchetei, dar suprafața nu e perfect plană, deoarece, la echiparea R-Line, spătarul banchetei este mai profilat. Datorită banchetei fracționabile 40/20/40%, volumul portbagajului crește până la 1350 de litri.
Însă, dacă privim sub podeaua portbagajului, observăm că locașul roții de rezervă e necapitonat și lăsat cu tabla la vedere. Pentru un preț de pornire de peste 38.000 de euro, această scăpare nu este scuzabilă.
Însă, în rest, VW a investit în materiale mai moi, ceea ce reprezintă un mare plus, deoarece vechea generație avea multe plastice lipsite de rafinament. La noua generație, materialele plastice dure sunt doar în zona inferioară, iar planșa de bord, panourile ușilor și consola centrală sunt îmbrăcate în materiale textile moi, parțial iluminate. Iar ca și la Golf facelift, suprafețele tactile de pe brațele volanului, la fel de des criticate, au fost înlocuite cu butoane ușor de utilizat.

De asemenea, afișajele din instrumentarul digital de bord nu sunt doar foarte informative, ci și extrem de variabil animate: de la turometrul poziționat central la un afișaj minimalist și până la harta de navigație, totul este afișat clar și lizibil. Același lucru e valabil și pentru proiecțiile head-up displayului pe parbriz, care au debutat la T-Roc. Din păcate, și T-Roc integrează acum blocul climatizării, anterior separat, în sistemul multimedia MIB4, considerabil îmbunătățit, împreună cu glisoare iluminate pentru volum și temperatură. Ecranul tactil de 12,9 inchi, montat deasupra (standard de la nivelul de echipare Life), răspunde rapid și poate fi operat aproape fără complicații, datorită organizării foarte bune a meniurilor și existenței asistentei vocale VW.
Maneta selectorului de viteze a fost mutată în spatele volanului, iar acest lucru creează spațiu în consola centrală pentru o zonă de încărcare inductivă, precum și pentru selectorul cu funcție dublă de rotire-apăsare, cunoscut de la Tiguan și Tayron, destinat volumului audio, modurilor de rulare sau modurilor ambientale. Așa arată la interior toate versiunile T-Roc, deoarece cutia manuală nu mai este disponibilă.
Fără diesel
A doua generație T-Roc e construită pe platforma MQB Evo și are numai motoare mild hybrid la start, iar un diesel nu va mai fi oferit. Un sistem de propulsie full hybrid va debuta în premieră pentru marca VW anul acesta, și tot în 2026 vor fi disponibile tracțiunea integrală și versiunea R. La lansarea pe piață sunt oferite doar două motoare turbo mild hybrid, cu 116 sau 150 CP. Pe cel din urmă l-am avut și noi pentru primul test. Șoferul poate alege între modurile Eco, Comfort, Sport și Individual. În modul Sport, motorul turbo de 1,5 litri cu patru cilindri urcă mai dornic în turații, cutia DSG schimbă mai rapid, iar mașina devine mai incisivă.

Direcția relativ ușoară se întărește doar puțin în Sport, dar este precisă și oferă un feedback surprinzător de bun pentru această clasă. Însă la depășiri ne-am fi dorit ca 1.5 eTSI, care dispune de turbină cu geometrie variabilă și dezvoltă un cuplu maxim de 250 Nm devreme, de la 1500 rpm, să ofere mai multă forță de tracțiune. Însă sistemul său mild hybrid de prima generație, cu motorașul electric de 19 CP și 56 Nm antrenat prin curea, și nu integrat în cutia de viteze, nu ajută prea mult nici la dinamică și nici la economia de combustibil, consumul real mixt fiind în jur de 7,5–8 l/100 km, față de cei 5,8 l anunțați oficial. Și asta, în ciuda faptului că motorul funcționează după ciclul economic Miller, are și sistem de dezactivare a cilindrilor la sarcini parțiale, iar la frânare, sistemul mild hybrid de 48 V recuperează ceva energie.
În schimb, frâna este ușor de dozat, controlul tracțiunii funcționează curat, iar ESP-ul intervine rar. Aceste ultime lucruri și nu numai fac ca T-Roc să fie un model foarte plăcut de condus. Cu suspensia adaptivă DCC la bord (777 de euro), mai simplă decât la Tiguan, cu doar două moduri de reglaj – Comfort și Sport –, și nu în 15 pași, și cu trenul de rulare excelent reglat, T-Roc se evidențiază față de rivalii săi.
În Comfort, amortizează foarte bine denivelările lungi, dar este ușor rigid la trecerea peste cele scurte, deoarece mașina de test avea jantele de 19 inchi (R-Line vine standard cu jante de 18 inchi), însă în Sport amortizoarele se întăresc, ruliul se reduce semnificativ și mașina poate fi condusă rapid și sigur prin viraje, deși vine cu punte posterioară semirigidă.
Iar dacă se comandă și pachetul tehnic IQ Drive (962 de euro), care include, printre altele, Travel Assist, T-Roc se strecoară menținându-se centrat pe bandă și păstrând distanța, schimbă singur benzile și își adaptează anticipativ viteza la limitele existente. Astfel, șoferul se poate bucura nestingherit de condus.
Ajungem și la final, și aici, nu găsim motive de bucurie, fiindcă mașina este extrem de scumpă. E adevărat că progresul este tangibil în toate direcțiile, dar parcă un preț de peste 38.000 de euro pentru un mild hybrid de 150 CP este prea mult. Iar dacă adăugăm opțiunile menționate prin articol, ajungem la aproape 45.000, ceea ce e cu adevărat exagerat.
Verdict
A doua generație VW T-Roc este mai spațioasă, are un sistem multimedia modern și rapid, materiale de calitate și un tren de rulare excelent reglat. Motorul turbo de 1,5 litri oferă performanțe decente, dar în anumite situații ar avea nevoie de mai multă forță de tracțiune, iar prețul e foarte mare.
● Spațiu interior generos
● Materiale în mare progres
● Ținută de drum sigură și agilă
● Sistem de iluminare modern
● Consum relativ mare
DATE TEHNICE
Caroserie
Berlină cu 5 locuri. L × l × h: 4372 × 1828 × 1573 mm. Ampatament: 2629 mm. Portbagaj: 475–1350 l. Rezervor: 50 l. Masă proprie: 1474 kg
Tren de rulare
Suspensie MacPherson față, semirigidă spate. Frâne cu discuri ventilate față și discuri spate. Direcție asistată electric. Pneuri: 225/45 R 19
Transmisie
Tracțiune față, cutie automată cu două ambreiaje și 7 trepte
Propulsie
Motor turbo, L4, 1498 cm3, putere maximă 110 kW (150 CP)/5000–6000 rpm,
cuplu maxim 250 Nm/1500–3000 rpm. Starter/alternator antrenat prin curea,
putere maximă 19 CP, cuplu maxim 56 Nm
Performanțe
0–100 km/h 8,9 s
Viteză maximă 212 km/h
Consum mediu WLTP 5,8/100 km
Preț de bază
VW T-Roc 1.5 eTSI R-Line 38.681 euro






















