Home ȘtiriOficial: Prima imagine cu noua Dacia Spring, care vine anul acesta

Oficial: Prima imagine cu noua Dacia Spring, care vine anul acesta

de Dan Damian
Dacia Spring 2026

Dacia a prezentat prima imagine cu a doua generație a modelului Dacia Spring, care debutează în a doua jumătate a acestui an și va fi produsă în Europa.

Se știa deja faptul că Dacia Spring va avea o a doua generație, dar este prima conformare a faptului că numele va rămâne cel al primei generații. Noua Dacia Spring vine să înlocuiască un model de succes, care a fost primul EV al mărcii românești și cel mai accesibil model electric din Europa. Doar că, acum Spring a pierdut din avânt: în primul trimestru al acestui an vânzările au fost de sub 200 de exemplare, în timp ce – în aceeași perioadă – în Europa s-au vândut puțin peste 6.000 de exemplare. La nivel de Europa, Dacia ne spune că prima generație vânzările de până acum sunt de peste 210.000 de exemplare.

Noua Dacia Spring va fi produsă în Europa, pentru a evita taxele aplicate de Uniunea Europeană mașinilor electrice produse în afara UE. Și acest lucru se potrivește cu strategia Renault, mai ales că noul Spring va fi construit pe platforma AmpRSmall a lui Renault Twingo. Modelul francez are motor de 82 CP și baterie de 27,5 kWh, care asigură autonomie de 262 km. La acest moment, Dacia Șpring are două versiuni de putere, de 71 și 102 CP. De asemenea, noul Twingo se încarcă la maxim 50 kW (dar opțional, standard are doar încărcare la AC), iar actuala Dacia Spring are putere maximă de încărcare de 40 kW. Oricum, este de așteptat ca autonomia noului Spring să fie o idee mai mică decât cea a lui Twingo, pentru că mașina va păstra silueta de crossover.

Din prima poză oficială, cu o parte a părții din spate, putem vedea stopurile sub forma literei C inversate, care seamănă ca efect vizual cu ideea prezentă la stopurile noului Renault Clio. Între stopuri este păstrată banda închisă pe care este incripționat, în relief, numele mărcii.

Prețul de pornire anunțat anterior este de 18.000 euro, asta în condițiile în care fratele de platformă, Renault Twingo are un preț de pornire sub 20.000 euro, dar nu este disponibil oficial în România. Noua Dacia Spring va fi produsă în Slovenia la uzina Novo Mesto, alături de Twingo.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.