Conform Associated Press, profitul pentru cel de-al treilea trimestru financiar a crescut de peste trei ori în raport cu aceeași perioadă a anului anterior, compania japoneză raportând nu doar vânzări sporite la nivel internațional ci și o marjă de profit crescută datorită unei taxe la care s-a renunțat pe piața americană.
Constructorul cu sediul la Tokyo a anunțat un profit pentru perioada octombrie-decembrie 2017 de nu mai puțin de 570,2 miliarde yeni (aproximativ 5,2 miliarde de dolari) – o sumă incredibilă dacă considerăm că pentru aceeași perioadă din anul 2016 raportarea era de „doar” 168,8 miliarde yeni. Vânzările trimestriale au crescut și ele cu 13 procente la 3,96 trilioane yeni – iar rezultatele ar fi putu fi chiar mai spectaculoase dacă Honda nu ar fi avut de tras de pe urma scandalului Takata Corp.
În același timp, reprezentantul din România al companiei – Honda Trading România – a anunțat propriile rezultate pentru anul precedent, cu 1025 automobile vândute pe parcursul celor 12 luni, o creștere de 2,5 procente față de aceeași perioadă din 2016. Cele mai vândute modele, în ordine, au fost SUV-ul de clasă compactă, CR-V, cu 339 de unități, urmat de Civic Hatchback cu 262 de unități, Civic Sedan cu 228 de unități și SUV-ul de clasă mică, HR-V, cu 170 de unități. Anul acesta compania va introduce pe piață motorizarea diesel pe noua generație Civic – hatchback și sedan – precum și cea de-a 5-a generație CR-V și facelift-ul modelului HR-V.











