BMW a anunțat noul preț, ceva mai mic, pentru BMW iX3, iar noi vă spunem câteva lucruri care nu sunt trecute în comunicatul de presă.
Noul BMW iX3, primul SUV electric BMW, este disponibil pentru comenzi în România, la un preț de bază de 64.081 euro. Inițial, prețul comunicat pentru România era de 67.592 euro, așadar cu 3.511 euro mai mare decât cel comunicat astăzi.
SUV-ul electric al bavarezilor este echipat cu un motor de motor electric poziționat în spate, care antrenează puntea spate și produce 286 CP, ceea ce permite sprintul 0 – 100 km/h în doar 6,8 secunde.
Bateria este creată de BMW din celulele furnizate de CATL și are o capacitate netă de 74 kWh, valoare care permite o autonomie de 460 km, calculată conform standardelor WLTP. Pe parte de încărcare, BMW iX3 poate trage maxim 11 kW la AC și maxim 150 kW la fast-charge-ul DC, ceea ce înseamnă că 10 minute de încărcare la 150 kW permit un plus de autonomie de 100 km. Mai realist, pentru că la noi sunt rare astfel de stații, la 50 kW, BMW iX3 câștigă 100 km autonomie în 30 de minute.
Dincolo de caracteristicile prezentate oficial, am aflat și alte lucruri despre primul SUV electric BMW, în cadrul unei conferințe online cu mai mulți oficiali responsabili de acest proiect. Iată ce am aflat:
- BMW iX3 a fost primul model electric creat în acest segment pentru că are potențialul de a fi cel mai bine vândut.
- După acest model urmează: BMW i4, versiunile strict electrice ale Seriei 7 (care va concura cu Mercedes EQS), Seriei 5 și nu va lipsi nici un X1 electric. Vor fi 13 modele electrice până în 2023.
- Pentru această generație, BMW iX3 va veni doar în configurația prezentată. Nu vor exista alte baterii, cu capacități diferite și nici vreo versiune cu tracțiune integrală.
- Mașina se va fabrica în China, pentru că aceasta este piața unde sunt prognozate cele mai consistente vânzări. Nu înseamnă că și celelalte modele electrice BMW vor fi produse în China, ci la mai multe uzine, în general situate aproape de piețele principale. De exemplu, BMW i4 va fi produs la uzina din Munchen, iar Seria 7 electric la cea din Dingolfing.
- În Europa, cele mai mari piețe pentru iX3 vor fi, spun cei de la BMW, Marea Britanie și Germania.
- BMW iX3 va avea acces la un magazin intern de aplicații. Mașina va putea fi upgradată nu doar la nivelul soft-ului, ci și cu sisteme noi, inclusiv după mai mulți ani și după ce-și schimbă proprietarul, asta pentru a putea fi actuală mai mult timp.
- Primele unități vor ajunge la clienți în primul trimestru al anului viitor, în România. Oficialii constructorului german au spus că timpul de așteptare la livrare este de 12 săptămâni, atât în Germania, cât și pe celelalte piețe.
Nu în ultimul rând, a fost confirmat faptul că producția lui i3 nu va fi sistată, ci va continua, pentru că BMW consideră încă actual acest model.