Pe litoralul adriatic, circuitul Misano-Marco Simoncelli a deschis noua stagiune de competiții GT4, un format atât de popular încât fostul campionat european a fost divizat în două serii paralele. Northern Cup este succesorul direct al conceptului anterior, în care la final de 2016 am asistat la debutul reușit al piloților români.
Performanțele din toamna anului trecut au reprezentat stimulentul necesar pentru un angajament permanent în 2017. Astfel, de-a lungul celor șase etape, steagul României va fi prezent pe exoticul model Sin R1 GT4 înscris de Sofia Car Motorsport by BADI. Primul weekend al lunii aprilie a reunit un număr record de 33 de mașini pe grila de la Misano, unde Eduard și Bianca Anton au început munca încă de vineri, perfecționând setarea mașinii de-a lungul a două sesiuni diurne de antrenamente libere, fiecare cu o durată de 60 de minute.
Plutonul este divizat în două categorii în acest campionat, în funcție de experiența preliminară a competitorilor: Pro-Am și Am. Echipajul românesc era printre cele nouă înscrise la clasa Am, iar la finele calificărilor, Eduard Anton a reușit un timp de 1:45.264 cu care s-a plasat pe 5 dintre cei 9.
Prima cursă a mai introdus o variabilă importantă. Nocturna s-a aprins la Misano și la ora locală 22:00 s-a dat startul în sezonul 2017. În pofida duelurilor agresive și a loviturilor primite, Eduard și BIanca au reușit să-și păstreze locul și să completeze 31 de bucle în 60 de minute. În turul 13, Eduard a oprit cronometrul la 1:46.160, acesta fiind al treilea timp-reper al clasei Am.
A doua zi s-a dat startul în cursa de zi, iar performanța celor doi tineri români a fost și mai solidă în condiții familiare. Bianca Anton a purtat un duel prelungit cu echipaje profesioniste în debutul manșei, reușind să exprime potențialul mașinii de construcție bulgară în disputa cu noul McLaren 570S GT4. Ulterior, o manevră agresivă a unui rival a dus la pierderea a 40 de secunde în turul opt.
La finele turului 14 Bianca i-a predat mașina lui Eduard pe poziția a cincea la clasă, iar acesta și-a intrat rapid în ritm, rulând mai rapid ca liderii categoriei. În turul 20, Eduard a reușit un timp de 1:44.650, la o zecime de etalonul de la Am. Mai mult, două incidente separate ale adversarilor au promovat echipajul românesc până pe podiumul provizoriu în turul 27. Totuși, a fost necesară o neutralizare pe final ce a strâns întregul pluton, iar contactul indus de rivalul din urma lui Eduard a produs rocada cu două viraje rămase înaintea sosirii, în turul 32.
În pofida contestației depuse, oficialii nu au penalizat echipajul advers, iar astfel Eduard și Bianca s-au consolat cu punctele aferente clasării pe 4 la clasa Am. La general, ei ocupă poziția a cincea, iar următorul weekend de curse va avea loc în Marea Britanie, pe fostul traseu de Formula 1 de la Brands Hatch, din apropierea Londrei (6-7 mai).