Home ȘtiriDacia Duster Spirit of Sand – Ediție limitată de 500 de exemplare

Dacia Duster Spirit of Sand – Ediție limitată de 500 de exemplare

de Dan Damian
Dacia Duster Spirit of Sand

Dacia a lansat ediția limitată Dacia Duster Spirit of Sand, care celebrează recentul titlu obținut în Raliul Dakar, cu Nasser Al-Attiyah la volan.

Dacia Duster Spirit of Sand este Destinată strict pieței din România și va fi oferită într-o serie de 500 de exemplare. Este ușor de recunoscut, în special datorită graficii din partea inferioară a caroseriei, care sugerează nisipul și pietrele din deșert. Mai apar și accentele Copper Brown, jantele negre (Tergan) de 17 inchi și antenă tip aripioară de rechin. Și, pentru protecție suplimentară, mașina vine cu scut din duraluminiu de 6 mm, care protejează motorul și cutia de viteze.

Dacia Duster Spirit of Sand

Mașina are la bază echiparea de top Extreme și include: aer condiționat automat, scaun șofer și volan cu multiple reglaje, frână de parcare electrică și cruise controlul adaptiv. Pachetele Cold și Parking sunt integrate în echiparea standard, oferind parbriz încălzit, scaune și volan încălzite, detector de unghi mort, cameră Multiview și senzori acustici față și spate.

Dacia Duster Spirit of Sand

Cum era de așteptat, motorizarea este cea mai nouă și mai complexă din gama Duster. Hybrid G-150 4×4 bifează mai multe premiere pentru constructorul român. Motorul termic este cel cunoscut, de 1,2 litri, mild-hybrid, alimentat cu benzină sau GPL, care produce 140 CP și 230 Nm. Acesta este completat de unul electric, care antrenează puntea spate și care produce 31 CP și 87 Nm. Totalul este de 154 CP pentru acest model care oferă pentru prima dată tracțiune integrală (dar fără ax cardanic) în combinație cu cutie de viteze automată, una în premieră în gama Dacia – cu dublu-ambreiaj și 6 trepte, cu padele pe volan. Și motorul electric are propria cutie de viteze, cu două trepte, complet decuplabilă. Autonomia combinată (benzină/GPL) este de până la 1.500 km, pentru că acest model poate – spune Renault – să ruleze până la 60% din timp în mod electric, în regim urban, datorită sistemului mild-hybrid.

Dacia Duster Spirit of Sand

Citește primul test cu această motorizare, pe modelul mai mare, Bigster!

Dacia Duster Spirit of Sand poate fi comandată online aici, la prețul de 28.990 euro. Prețul, spune Dacia, este valabil până la 31 martie 2026, cu primele livrări programate în luna aprilie a acestui an.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.