Cu cea de-a patra generaţie Golf, VW a realizat un alergător de cursă lungă, încă foarte căutat pe piața second hand. Există însă câteva probleme ce ies în evidență din lista cu defecțiuni frecvente la VW Golf IV și Bora.
Chiar dacă au fost întâmpinate mai multe probleme în perioada producţiei, iar nivelul unora dintre acele defecțiuni frecvente la VW Golf IV și Bora s-a situat – conform rapoartelor DEKRA – peste media clasei, VW a vândut 1,3 milioane de unităţi numai în Germania, între 1997 şi 2003. Versiunea break, denumită Variant a supraviețuit chiar până în 2006.
VW este cea mai populară marcă atunci când vine vorba de piața second hand
Prin urmare, oferta este încă una foarte abundentă şi în prezent. Cum cererea de modele Golf este pe măsură, se poate găsi o variantă pentru aproape orice buzunar. Există aproape orice doreşti: motoare cu patru, cinci sau şase cilindri, tracţiune faţă sau integrală, sedan, hatchback şi break, precum şi moştenitorul Cabrio. Acesta din urmă era însă construit pe platforma lui din Golf III.
Multitudinea de opţiuni care nu trebuie pierdute din vedere ar trebui să ajute cumpărătorii în luarea unei decizii. În primul rând caroseria, unde preţul este irelevant, pentru că nici versiunea sedan, botezată Bora, nici cea break – Variant – nu sunt mult mai mari decât cea hatchback. Vorbim aici de spațiul pentru pasageri, totul depinde de capacitatea portbagajului.
Pe lista cu defecțiuni frecvente la VW Golf IV și Bora se găsesc discurile de frână, probleme la instalația electrică (în special lumini). Mult mai grave sunt pierderile de ulei la motor și transmisie. În privinţa motorizărilor, propulsorul de bază (1,4 litri, 75 CP) oferă performanţe relativ slabe, care sunt ceva mai mici decât ale variantei de 1,6 litri, mai hulpavă. Ambele sunt însă Euro 4 din 2001.
Cum se descurcă marele rival Opel Astra la capitolul fiabilitate
Cu toate acestea, achiziţionarea unui Golf TDI este o idee mai bună pentru cei care parcurg mulți kilometri anual, chiar dacă motorizările sunt Euro 3. Țineți cont însă că întreținerea modelelor diesel este mai costisitoare. Se recomandă, în funcție de anul de fabricație și de tipul de motor, ca distribuția să fie schimbată la fiecare 90.000 sau chiar 60.000 km. Aceasta este o operațiune relativ costisitoare.
Evaluare auto motor și sport
+ finisare bună
+ portofoliu mare de versiui
+ ergonomie peste medie
+ echipare bună pentru siguranţă
+ direcţie precisă
+ ținută de drum sigură
+ manevrabilitate bună
+ frâne fiabile
+ motoare diesel economice şi puternice
+ costuri de întreţinere reduse
– spaţiu mic în spate
– echipare standard redusă
– motor de bază slab (pe benzină)
– motor diesel gălăgios
Motorizări recomandate
● benzină, 1,4 litri, de 75 CP: motor de bază, fără prea multă putere, dar rafinat și fiabil, consum 8,0 l/100 km.
● benzină turbo, 1,8 litri, de 150 CP: cuplu bun, livrare bună a puterii, consum aprox. 10,5 l/100 km.
● diesel, 1,9 litri, de 90-130 CP: turbodiesel puţin rafinat, dar cu cuplu ridicat şi foarte economic, consum 6,0 l/100 km.
Istoria modelului
1997 lansare Golf IV cu două şi cu patru uşi.
1998 lansare Golf GTI şi versiune sedan Bora.
1999 Golf şi Bora ca break (Variant). Noul motor TDI pompă-injector de 115 CP. ESP standard (de la finalul verii).
2000 TDI cu 100 CP, 2.3 V5 de 170 CP.
2001 1.6 FSI de 105 CP, TDI disponibil şi de 130 CP.
2002 nou vârf de gamă R32 cu motor V6 de 241 CP.
2003 final de producţie Golf IV.
2004 Bora dispare.
2005 Bora Variant dispare.
2006 Golf Variant dispare.
Defecțiuni frecvente la VW Golf IV și Bora
● discuri de frână uzate
● defecţiuni ale luminilor
● pierdere de ulei la motor şi transmisie
Comentarii închise.