BMW Seria 4 GranCoupé va fi cel de-al treilea model al gamei derivate din Seria 3. Va fi, totodată, arma perfectă pentru a concura cu Audi A5 Sportback.
La fel cum Audi a făcut de câțiva ani cu A4/A5, BMW are în plan să creeze o gamă completă de modele derivate din cele de clasă medie, dar cu personalitate proprie. Acestea vor purta numele de Seria 4 și vor fi în număr de trei, nu de două, (coupé și cabrio) cum se credea până de curând.
BMW Seria 6 GranCoupé a fost un succes, așa că bavarezii sunt deciși să repete istoria. Noul GranCoupé se adresează celor care vor un model de clasă medie, dar unul cât mai deosebit și, eventual, mai puternic. Sub capota lui BMW Seria 4 GranCoupé se vor găsi doar motorizări puternice, două pe benzină și două diesel, preluate de la Seria 4 Coupé.
BMW Concept eDrive, primul pas spre un X5 hibrid
Cea mai puternică versiune va fi, pentru început, 435i GranCoupé, cu 306 CP. Acest lucru se va schimba odată cu lansarea versiunii M, propulsată de un motor cu șase cilindri în linie, de 450 CP. Ne așteptăm ca acest BMW Seria 4 GranCoupé să fie lansat spre finalul anului.
Comentarii închise.