În al cincilea an de existenţă în Formula 1, Marussia F1 Team vrea să obţină primele puncte şi să iasă din zona “nisipurilor mişcătoare”. Chiar dacă a lipsit două zile de la prima sesiune de teste, echipa anglo-rusă a reuşit să-şi prezinte noul monopost. Ba chiar a parcurs mai multe tururi decât campioana mondială a ultimilor patru ani.
Gruparea deţinută de constructorul rus Marussia a fost ultima echipă care a dezvăluit designul maşinii pentru sezonul 2014 al Formulei 1. Iniţial, MR03 era pregătit de lansare în chiar prima zi a testelor, numai că o defecţiune tehnică de ultim moment a fost depistată chiar înainte ca tirurile echipei să părăsească uzina din Banbury.
După rezolvarea disfuncţionalităţii, monoposturile motorizate de Ferrari au ajuns la Jerez pentru două zile de teste. Noua creaţie a echipei de design a venit la capătul a doi ani de muncă şi este un concept complet nou, în care suspensiile faţă şi spate au fost schimbate complet. “Am profitat la maximum de stabilitatea echipei de design, astfel că aceeaşi oameni au început şi au încheiat procesul după 24 de luni”, a comentat designerul-şef John McQuilliam.
După trei ani în care a fost depăşită de Caterham, Marussia a reuşit să ia faţa adversarilor din Malaysia şi să încheie sezonul 2013 din Formula 1 pe poziţia a zecea, clasare care contribuie la buget prin banii din drepturile TV. Chiar dacă a rulat la coada grilei, monoposturile Marussia au impresionat prin fiabilitate, bifând doar trei abandonuri în dreptul lui Jules Bianchi şi un procentaj de 100% pentru Max Chilton.
În ciuda acestor date, directorul echipei John Booth consideră că este greu de prevăzut ce va fi în 2014 din cauza incertitudinilor create de noile reguli din Formula 1. “Vor fi multe necunoscute, iar echipa noastră este una ambiţioasă, care mereu vrea să evolueze. Trebuie să ajunge în poziţia în care să nu ne mai concentrăm pe ameninţarea din spate, ci să luptăm cu cei din faţă.”
Marussia este una din cele două echipe – alături de Mercedes – care au optat pentru păstrarea aceleiaşi formule de piloţi ca şi în 2013. Despre Max Chilton, gurile rele spun că prezenţa sa în Formula 1 se datorează exclusiv bugetului pe care îl aduce – tatăl său este nume influent pe piaţa asigurărilor din Marea Britanie.
În schimb, Jules Bianchi a fost un nume important în formulele inferioare, unde a fost campion (Formula Renault 2.0 Franţa şi Formula 3 EuroSeries) sau pe podium (de două ori al treilea la finalul sezonului din GP2 Series). Este membru Ferrari Driving Academy, fiind susţinut de echipa italiană.