După victoria de la Raliul Moldovei Cotnari Bacău, François Delecour și Dominique Savignoni au devenit campioni naționali pentru a doua oară consecutiv.
Raliul Moldovei Cotnari Bacău, etapa a VII-a din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, a fost una dintre cele mai disputate întreceri din acest sezon.
În cea de-a doua zi a raliului, care a programat opt probe și 72,54 km de probe specială, lupta pentru locurile fruntașe ale clasamentului general s-a dat între echipajele François Delecour – Dominique Savignoni și Marco Tempestini – Lucio Baggio, cei din urmă aflându-se la primul raliu cu noua mașină Ford Fiesta R5.
Campionul en titre a pierdut conducerea cursei după proba specială cu numărul 7, problemele tehnice la sistemul de alimentare al mașinii dându-i emoții încă de pe speciala anterioară, atunci când motorul s-a oprit imediat după start, iar pilotul ESD a pierdut jumătate de minut până a reușit să-l repornească și să continue.
Marco Tempestini s-a adaptat rapid la noua mașină și a reușit să se impună și pe a opta probă a raliului, mărindu-și astfel avantajul în fața lui Delecour. Francezul a revenit însă pe ultima probă din bucla secundă a zilei, preluând din nou șefia clasamentului.
Penultima probă a raliului, speciala cu numărul 10, a tranșat lupta pentru victorie în favoarea lui Delecour, francezul fiind mai rapid cu 31 de secunde decât Marco Tempestini. Dávid Botka a făcut o cursă inteligentă și și-a conservat ultima poziție a podiumului clasamentului general.
Prin victoria obținută la Raliul Moldovei Cotnari Bacău, François Delecour și-a asigurat din punct de vedere matematic al doilea titlu consecutiv de campion, cu două etape rămase de disputat. „Sunt foarte fericit că am reușit să devenim campioni pentru a doua oară consecutiv. Nu a fost deloc ușor, mai ales că lupta de la Bacău cu Marco a fost foarte strânsă. Mi-a plăcut foarte mult proba lungă a raliului, o adevărată probă de etapă mondială, motiv pentru care îi felicit pe organizatori“, a declarat în cadrul conferinței de presă François Delecour, campion național al României pentru a doua oară consecutiv. Copilotul său, Dominique Savignoni, a adăugat: „O luptă foarte frumoasă cu Marco, astăzi, pe probe, și sunt foarte fericit pentru victoria pe care am reușit să o obținem la Bacău“.
Comentarii închise.