BMW a dat publicității primele imagini oficiale ale noului model hibrid, i8. Printre acestea se numără și prima imagine în care apare interiorul.
Bavarezii răspund interesului suscitat de BMW i8 prin publicarea a două imagini cu noul model înainte de lansarea oficială ce va avea loc săptămâna viitoare, la Frankfurt. Pentru prima oară, putem vedea mașina fără camuflaj, dar și interiorul său futuristic.
În habitaclu, putem identifica mai multe elemente preluate de pe celelalte mașini ale grupului. Este vorba de selectorul cutiei automate de viteze, ecranul sistemului de infotainment și controllerul aceluiași sistem, amplasat pe tunelul median, între scaune.
BMW i8 atinge 100 km/h în 4.5 s și are o viteză maximă de 250 km/h. Mașina are o lungime de 4,69 m, o lățime de 1,94 și o înălțime de aproape 1,3. Ampatamentul are 2,8 m, ceea ce permite transportul a patru pasageri. BMW i8 va cântări 1490 kg și va avea un coeficient aerodinamic Cx de 0,26. Motorul electric dezvoltă 131 CP și un cuplu maxim de 250 Nm, puterea maximă reală a sistemului de propulsie hibrid fiind de 362 CP, iar cuplul maxim de 570 Nm, mașina putând parcurge 35 km în mod electric.
Comentarii închise.