Știri

Kahn Design are o soluție pentru lipsa disponibilității Maybach-ului G650 Landaulet

Tuner-ul britanic este probabil cunoscut la noi datorită seriei „Supercar Megabuild” de pe National Geographic, unde creațiile sale – în general discutabile – mergeau de obicei în locuri nebănuite.

Designerul Afzal Kahn este și foarte prolific, având aparent timp să se ocupe de numeroase proiecte – Kahn Design, The Chelsea Truck Company, Project Khan sau de seria în stil „coachbuild” Vengeance, bazată pe modelul Aston Martin DB9. Cel mai nou proiect al său nu mai are legătură de această dată cu zona de performanță rutieră – ci cu cea de performanță utilitară. Cunoscătorii își vor aduce aminte poate de conceptul Flying Huntsman 6×6, prezentat în 2015 în raiul proiectelor excentrice – Salonul Auto de la Geneva. Kahn folosea pe atunci un „umil” Land Rover Defender la bază, transformat însă într-un adevărat transportor 6×6 (există chiar și o versiune pick-up) de ultra-lux, dotat cu un propulsor V8 de 6,2 litri și 430 CP.

Ideea de bază are desigur legătură cu activitățile demne de un lord britanic – în principal vânătoarea – adaptate la era modernă, când Sir nu se mai deplasează cu tot alaiul pe cabaline, ci în astfel de automobile, realizate pe comandă. Kahn a decis acum să readucă în atenție excentricul SUV prin anunțul introducerii, în viitorul apropiat, a versiunii Flying Huntsman 6×6 Soft Top. Ne este foarte clară zona de clienți vânați de Kahn de această dată – fix cei care au câteva sute de mii de euro la dispoziție dar dintr-un motiv sau altul nu au reușit să până mâna pe unul din cele doar 99 de exemplare Mercedes-Maybach G650 Landaulet.

 

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE