Home Moto Mai putin de o luna pana la Red Bull Romaniacs 2017

Mai putin de o luna pana la Red Bull Romaniacs 2017

de

Sibiul gazduieste in perioada 25-29 iulie cea de a 14-a editie a Red Bull Romaniacs, competitia privita drept cel mai dur raliu hard enduro din lume. Rideri din 49 de tari vor lua startul in provocarea ce va debuta, pe 25 iulie, cu show-ul urban din centrul orasului si va continua cu patru zile de off-road extrem.

 Graham Jarvis (Husqvarna), riderul cu cele mai multe victorii la Red Bull Romaniacs si cel supranumit ”Regele Carpatilor”, s-a impus anul trecut si a ajuns la un total de cinci titluri. Britanicul revine in Romania sa isi apere titlul, iar dupa cum a decurs prima parte a sezonului de enduro extrem pare ca vom asista la o lupta foarte stransa. Alfredo Gomez (KTM, Spania) a castigat Erzbergrodeo si dupa cele trei prezente pe podiumul din Transilvania, isi doreste sa plece in sfarsit acasa si cu titlul.

Jonny Walker (KTM, Marea Britanie) a fost silit sa abandoneze anul trecut in urma unei accidentari si acum este mai determinat ca oricand sa obtina titlul cu numarul trei.

Printre altii, in lupta pentru podiumul clasei Gold (cel mai dificil traseu din concurs cu zone care uneori par ca sfideaza legile fizicii) intra si Wade Young (Sherco, Africa de Sud), Paul Bolton (Marea Britanie) si Billy Bolt (Marea Britanie).

Renumele cursei care incepe cu un prolog urban (are rolul de a stabili ordinea de start pentru prima zi de off-road) si continua cu inca patru zile de provocari dure de-a lungul a peste 500 de km, a facut ocolul Pamantului si in 2017 vin in Romania inclusiv rideri din: Honduras, Mexic, Coreea de Sud, Singapore, Venezulea, Islanda, Columbia, Taivan, Hong Kong si Argentina. Cei mai multi concurenti sunt din Marea Britanie, urmati de cei din Australia si Germania.

Riderii romani au acceptat provocarea de a-si masura fortele pe ”teren propriu” cu piloti din toata lumea si s-au inscris la toate cele patru categorii Gold, Silver, Bronze si Iron. Pentru fiecare dintre ei important fiind sa ajunga la finis. Sunt rideri pentru care enduroul extrem este un hobby si alti care sunt campioni ai Romaniei la enduro si/sau hard enduro cum este cazul lui Ervin Kovacs si a lui Zsolt Varga.

Mani Gyenes, pilotul care a concurat inca de la prima editie in acest raliu revine la Sibiu, desi acum focusul sau este pe rally-raid.

”Sunt singurul rider care a participat la toate editiile Red Bull Romaniacs si a izbutit sa si castige doua dintre ele (2005 si 2006 la Expert Team cu Laszlo Olah + podiumuri la Expert Single, Silver si finisuri la clasa Pro, actuala Gold). Am vazut de la an la an cum creste acest raliu si cum devine din ce in ce mai greu sa ajungi la finis, indiferent de clasa la care participi. Dupa ce am reusit sa termin deja de 13 ori, Red Bull Romaniacs a devenit o cursa la care vreau sa ma intorc in fiecare an. De fiecare data a fost o organizare perfecta si un concurs unde cred ca toata lumea se simte bine vazand acele peisaje superbe pe unde trece traseul. Dupa a 10-a editie am spus ca nu mai vin fiind foarte greu, dar totusi anul urmator m-am razgandit si m-am inscris si nu imi pare rau deloc. A devenit o cursa foarte renumita in lume si asta ma motiveaza sa fiu prezent an de an si sa incerc sa obtin rezultate cat mai bune. Prologul raliului este cel mai spectaculos moment, se aduna mii de spectatori sa vada cum se descurca riderii pe acele obsatcole artificiale gandite de Andy Fazekas.” – Emanuel Gyenes

 

Red Bull Romaniacs in Sibiu, Romania on July 12th, 2016.

Program Red Bull Romaniacs 2017

Duminica, 23 iulie

10.00 – 22.00 Verificari administrative si tehnice

Luni, 24 iulie

10.00 – 22.00 Verificari administrative si tehnice

13.00 – Conferinta de presa, traseul de la Prolog (Bd. Coposu, Sibiu)

Marti, 25 iulie

08.30 – Calificari Prolog

17.00 – Prolog, finalele (iau startul primii 35 de rideri de la clasele Bronze, Silver si Gold)

Miercuri, 26 iulie

Prima zi de off-road

Joi, 27 iulie

A doua zi de off-road

Vineri, 28 iulie

A treia zi de off-road

Sambata, 29 iulie

A patra zi de off-road

Finisul Raliului pe Dealul Gusterita de langa Sibiu.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.