Noua versiune de top a gamei medii, Mercedes C 63 AMG, va avea un motor V8 supraalimentat, de 4 litri, care va fi mai puternic decât BMW M3 Sedan.
Chiar în timp ce au loc primele teste internaționale cu noua generație Mercedes C-Class, iată că inginerii germani pregătesc intens versiunea de top, C 63 AMG. Deși, din considerente de marketing, numele va fi păstrat, noul model va avea sub capotă un V8 twin-turbo de 4,0 litri, în locul colosalului V8 aspirat de 6,3 litri. Informațiile preliminare indică faptul că noul Mercedes C 63 AMG va dezvolta minimum 450 CP, iar cu un pachet special de performanță, ar depăși pragul celor 500 CP. Este de așteptat ca accelerația până la 100 km/h să se realizeze în aproximativ 4 secunde. Aceste cifre ar trebui să-l poziționeze pe viitorul Mercedes C 63 AMG într-un ușor avantaj față de noul BMW M3 Sedan, care dezvoltă 431 CP și accelerează până la 100 km/h în 4.1 secunde.
Mercedes-Benz SLC, un baby SLS
Legat de noul propulsor, se pare că germani nu vor apela doar la experiența câștigată la dezvoltarea motorului regăsit pe actualele versiuni AMG ce utilizează platforma modelului A Class, de 2,0 litri și 360 CP (cel mai puternic motor de serie mare la această cilindree), ci chiar vor alipi două astfel de propulsoare pentru a forma noul V8. În schimb, tracțiunea se va face doar prin intermediul roților spate, nu printr-un sistem 4Matic, cum propun versiunile AMG ale segmentului compact.
Mercedes GLA45 AMG, cu 360 CP și 4Matic
Ca detalii de design, noua versiune sportivă se va remarca prin spoilerele mai agresive, cu guri de ventilație mai mari, o gardă la sol ușor coborâtă și, bineînțeles, evacuarea dublă. Jantele imense ascund un sistem de frânare mult mai performant, iar setările arcurilor și amortizoarelor vor fi modificate pentru un plus de dinamică.
Comentarii închise.