Electrificarea avansată și noua strategie Mercedes va elimina treptat cutiile de viteze manuale de pe modelele producătorului auto german începând chiar din acest an.
Pentru a reduce costurile și a deveni mai profitabil Mercedes va renunța la cutiile de viteze manuale, anunță revista germană auto motor und sport.
Începând cu 2023, Mercedes va oferi doar cutii de viteză automate. În 2022, Mercedes va opri producția de cutii de viteze manuale pentru A și B-Class, iar în 2023 pentru CLA.
Motivele sunt legate de reducerea costurilor, de raționalizarea producției dar și eliminarea procedurilor mari consumatoare de timp pentru omologarea diverselor tipuri de cutii de viteze. Un rol important în această decizie îl are și electrificarea care nu mai necesită cutii de viteză manuale.
După lansarea noii generații C-Class anul trecut, care a renunțat la cutiile de viteze manuale, mai există cutii manuale doar la câteva versiuni A-Class, B-Class, CLA și CLA Shooting brake. Auto motor und sport anunță că și acestea vor dispărea de pe versiunile 180, 200, 180d, 200d cu ocazia faceliftului.
Oricum, Mercedes A-Class și B-Class nu vor mai avea succesor. Conform noii strategii prezentate acum câteva zile, numărul de modele compacte va fi redus de la șapte în prezent la doar patru pentru viitoarea generație care va fi construită pe o nouă platformă. Mercedes va renunța la platforma MFA II în favoarea noii platforme MMA (Modular Mercedes Architecture) dezvoltată cu prioritate pentru propulsie electrică dar care poate primi și propulsie PHEV și convențională.
primul model pe noua platformă MMA va fi noul CLA 2024, care va avea astfel și versiune pur electrică.
Și cutiile automate vor fi optimizate. Cutia 7G-DCT fabricată de Getrag va dispărea odată cu motorul pe benzină Renault care va fi înlocuit din 2024 de noua generație de motoare realizată împreună cu Geely la uzina gigant din China. Pentru gama compactă va rămâne cutia automată Mercedes 8G-DCT care în prezent este cuplată cu motoarele diesle și câteva motoare pe benzină.
Pentru toate celelalte modele de la Clasa C în sus, cu tracțiune spate sau integrală, se va oferi în continuare cutia automată cu 9 trepte 9G-Tronic care are și o versiune adaptată pentru propulsia Plug-In Hybrid și care se produce și în moderna uzină de cutii de viteze de la Sebeș.