La Salonul auto de la New York, Mini Countryman s-a prezentat cu un aspect ușor diferit. Este vorba despre un facelift!
Ajuns la peste 350.000 de exemplare vândute în întreaga lume, simpaticul SUV al gamei Mini a considerat că este momentul oportun pentru un facelift subtil. Foarte subtil! Modificările vizează în special detaliile și constau într-o grilă a radiatorului nouă, cu o baghetă orizontală cromată în partea inferioară, blocuri optice față și spate ușor restilizate, ce utilizează în principal tehnologia LED, modele suplimentare de jante de aliaj și trei culori noi pentru caroserie (Jungle Green, Midnight Grey şi Starlight Blue). De asemenea, numărul posibilităților de personalizare a crescut, plafonul și oglinzile retrovizoare putând fi vopsite în alb sau negru fără costuri suplimentare, în cazul motorizărilor mai puternice. Mai mult, versiunile 4×4 au acum scuturi de protecție metalice integrate în spoilere, acestea fiind disponibile, opțional, și pentru versiunile cu tracțiune față.
Noul Mini, a treia generație sub aripa BMW
Interiorul păstrează aceeași configurație cu vitezometrul amplasat central, dar plusează la capitolul multimedia și dotări sofisticate. Sistemul Mini Connected Drive se poate conecta ușor la un smartphone și dispune de aplicații ce facilitează ascultarea online a unui număr mare de melodii sau posturi de radio (Deezer, Aupeo!, Audible şi TuneIN). De asemenea, lista de opționale include sistem audio Hi-Fi Harman Kardon, faruri cu xenon adaptive, scaune sport, plafon vitrat panoramic etc.
Noul Mini Clubman – deocamdată, doar concept
Întreaga gamă de propulsoare respectă acum norma antipoluare Euro 6 și propune cifre ușor mai bune în ceea ce privește performanțele și/sau consumul de combustibil. Astfel, Cooper D este mai rapid cu 0.1 secunde până la 100 km/h (9.2 secunde) și consumă doar 4,5 l/100 km. Cooper S a ajuns la 190 CP (+6 CP), ajunge la 100 km/h mai repede tot cu 0.1 secunde decât înainte (7.5 secunde) și are un consum de combustibil anunțat de doar 6,0 l/100 km.
Mini Countryman cu facelift va ajunge la dealeri în vara acestui an.
Comentarii închise.