Home Știri Motoarele Dacia vor ajunge sub capota modelelor Smart

Motoarele Dacia vor ajunge sub capota modelelor Smart

de

Smart va utiliza, în viitorul apropiat, motoare TCe, de 0,9 l, produse la fabrica Dacia din Mioveni, a anunțat Sorin Bușe, director general al Renault Technologie Roumanie.

Dacia Smart

Utilizarea motoarelor turbo de 0,9 l de către Smart se va face în baza acordului de colaborare dintre Renault-Nissan și Daimler. Modelele Smart Fortwo vor utiliza propulsorul de 90 CP folosit în prezent de Dacia Logan, Sandero, Stepway și Renault Clio 4. Debutul noii motorizări pentru Smart se va produce odată cu lansarea viitoarei generații.

„Renault Technologie Roumanie are un parteneriat cu Daimler, în baza căruia vom exporta motorul H4 care se fabrică la Piteşti la Daimler, pentru modelul de oraş Smart şi pentru Renault Twingo“, a declarat Sorin Buşe. Centrul a fost înfiinţat în 2006 şi are peste 2000 de angajaţi, din care 456 se află la Titu, iar restul, la Pitești și București.

Producţia motorului H4 a început la Mioveni în 2012, unitatea de 0,9 litri înlocuind propulsoarele de 1,6 l cu opt valve (85 CP) și pe cel de 1,6 l cu 16 valve (105 CP).

Articole similare

Comentarii închise.