Deși inițial Ministerul Mediului anunțase că programul Rabla, ediția 2013 începe la mijlocul lunii aprilie, el va fi amânat cu o lună, până în 15 mai.
Tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi, pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, prin Programul Rabla, vor fi distribuite din 15 mai şi vor putea fi decontate până la 20 noiembrie. Vestea bună este că tichetul de reducere va putea fi tranzacționat, dar nu se pot cumula mai multe tichete, precum în anii trecuți.
Anul acesta vor fi distribuite 20.000 de vouchere în valoare de câte 1500 de euro (6500 de lei), totalizând o finanţare de 30 de milioane de euro (130 de milioane de lei). Dintre tichete, emise o singură dată anul acesta, 17.000 vor fi destinate persoanelor fizice şi juridice, iar restul de 3000, instituţiilor publice. Tot prin Programul Rabla, care şi-ar putea schimba numele începând de anul acesta, va fi acordat şi un bonus de 2500 de euro la achiziţionarea unei maşini electrice.
3 comentarii
Am si eu o smecherie asemanatoare: rabla la tablouri: fiind artist plastic, vii cu un tablou vechi, mai pui niste euroi, nu ca pentru o masina si iti dau unul din cele 80 de tablouri si cateva din cele 10.000 de desene din stoc. Ce, crezi ca iesi in pierdere? O sa imi multumesti peste 40 de ani cand vei afla ca se poate vinde cu un pret de 40 de ori mai mare, adica mii de euro. Si nu o sa ti le duca nimeni la retopit.
Comentarii închise.