Home ȘtiriProiecte secreteNoul Range Rover Sport va fi lansat în cursul anului 2023

Noul Range Rover Sport va fi lansat în cursul anului 2023

de George Grosu

Land Rover va lansa a treia generație a modelului Range Rover Sport în cursul anului 2023. Echipa de tehnicieni Land Rover, a demarat testele cu prototipurile SUV-ului sport de lux în urmă cu cîteva săptămâni iar de curând, unul din fotografii Motor Presse Stuttgart a surprins unul dintre aceste prototipuri în timp ce urma să fie încărcat într-un trailer.

Odată cu noua generație a lui Range Rover Sport, SUV-ul britanic de lux renunță definitiv la platforma D7u, pe care se bazează modelele Range Rover și Land Rover Discovery. Noua platformă longitudinală modulară (platforma MLA) permite brandurilor britanice Land Rover și Jaguar, care după cum se știe fac parte din același grup, să implementeze într-um mod flexibil opțiunile propulsiei. În consecință, noua platformă MLA din aluminiu este proiectată pentru versiuni de propulsie mild hybrid, plug-in-hybrid și complet electrică. Noua generație Jaguar XJ trebuia inițial să fie unul dintre primele modele care să utilizeze noua platformă MLA însă, modelul care se afla într-o fază destul de avansată de dezvoltare a fost abandonat datorită noii strategii denumită „Reimagine” a noului manager al diviziei JLR (Jaguar/Land Rover), Thierry Bolloré.

Dar să revenim la noul Range Rover Sport, care reprezintă mai mult o evoluție din punct de vedere stilistic. Designul pare mai unghiular, habitaclul este mai mult extins spre partea din spate iar pasajele roților sunt mai puțin pronunțate. În general, viitorul Range Rover Sport se bazează mai mult pe modelul Land Rover Defender în privința unor detalii, cum ar fi de exemplu aspectul grupurilor optice față sau blocurilor optice din spate. În plus, Land Rover dorește să ofere un echilibru mai bun între confort și sportivitate în cazul noii generații Range Rover Sport. În acest sens, tehnicienii frirmei britanice testează din plin setarea noului tren de rulare. Astfel, rigiditatea la torsiune a fost crescută cu aproximativ 50 la sută, iar rezonanța sunetului la rulare a fost redusă cu aproape 25 la sută. În plus, au fost aduse îmbunătățiri substanțiale la partea aerodinamică.

În ceea ce privește propulsia, noul Range Rover Sport ar trebui să fie echipat cu unele dintre motoarele disponibile în present în gama Land Rover. La baza gamei se va situa motorul pe benzină cu 4 cilindri de 2 litri urmat de recentul motor pe benzină cu 6 cilindri în linie de 3 litri cu tehnologie mild hybrid de 48 de volți și 400 CP. Alături de acestea se vor afla unitățile turbo diesel și pe benzină cu 6 cilindri de 3 litri, cel pe benzină fiind oferit în versiunea de propulsie plug-in-hybrid cu un motor electric de 143 CP având o baterie de 31,8 kWh. În acest caz sistemul plug-in-hybrid va oferi o autonomie în modul pur electric de până la 100 de kilometri.

Motorul V8 supraalimentat de 4,4 litri va fi utilizat ca motor de top și pe care compania continuă să-l construiască la Wolverhampton. Inițial, motorul V8 cunoscut sub codificarea internă „AJ”, a fost produs de Ford la uzina din Bridgend care și-a închis porțile în septembrie 2020. În următorii trei până la cinci ani, un nou V8 în conformitate cu standardul de emisii Euro 7 care va fi introdus în curând, ar trebui să echipeze modelele de top de la Jaguar și Land Rover. Una dintre alternative ar putea fi și V8-ul BMW, cunoscut intern ca S63, care furnizează până la 635 CP în cazul modelului M5 CS. Cu toate acestea, această unitate a fost utilizată pentru prima dată pe versiunea de top Range Rover Sport SVR și care a fost special modificată pentru Land Rover.

Până în 2025, producătorul britanic intenționează să ofere propulsia electrică pe aproximativ 60 % din modelele Land Rover, un total de șase noi modele Land Rover complet electrice sunt planificate în următorii cinci ani.

Clienții viitorului Range Rover Sport mai au de așteptat până în 2023 iar brandul britanic are nevoie să păstreze modern unul dintre cele mai bine vândute modele ale sale.

Foto: Schulte Design; Motor Presse Stuttgart

Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport
Prototip al viitorului Range Rover Sport

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.