Dacia Hipster. Da, știm cum sună, dar credeți-ne, am văzut acest concept care ar putea fi produs în serie mai devreme decât ne-am putea imagina.
Producătorul român are în general o abordare logică, știe să gestioneze evenimentele de lansare pentru a obține vizibilitate maximă, profită excelent de imaginea foarte populară pe care o are de mulți ani. Ați putea crede că tocmai s-a întâmplat o scăpare de la aceste linii. Nici gând, situația stă exact invers. După ce nu a participat la Salonul Auto de la Munchen, desfășurat cu doar o lună în urmă, Dacia ne-a arătat că ar fi avut ce arăta în Germania. Dar a ales să o facă în Franța, unde a concentrat foarte multe noutăți într-un preview cam prea rapid. Dar am învățat să lucrăm contra timpului, așa că vă putem spune destul de multe despre această veritabilă „colecție de toamnă”.
Dacia Hipster Concept
Da, ați citit bine, așa se numește primul concept Dacia de după Manifesto, prezentat în 2022. Numele este excelent ales! Nu doar că ideea generală se potrivește acestui curent, dar numele în sine este în linie cu cele al SUV-urilor: Duster, Bigster, Hipster. Oficialii Dacia ne-au spus că ideea lui Hipster a venit natural, ca urmare a evoluției pieței auto din ultimii ani. Și am primit și câteva exemple în acest sens: prețul mediu al automobilelor noi, în Europa, a crescut cu 77% între 2010 și 2024. Mașinile au devenit nu doar mai scumpe, ci și mai grele, mai mari și mai sofisticate. O depărtare de mobilitatea accesibilă care este, la bază, definiția Dacia. Iar producătorul român nu a putut sta deoparte, astfel că s-a născut Dacia Hipster.
Mașina a făcut senzație când a intrat în scenă, la prezentare, pentru că nimeni nu se aștepta la așa ceva. Hipster este un model foarte boxy, cu capota scurtă și dreaptă, parbriz la fel. Practic, nu are console, roțile sunt împinse către colțurile mașinii la nivelul maxim pe care îl permite fizica. Farurile pătrate, cu LED, dau și ideea de high-tech, dar și personalitate acestui automobil care amintește foarte mult de un key-car japonez. Hipster are 3 metri lungime, 1,52 metri înălțime, iar lățimea este de doar 1,55 metri. O mașină concepută in ideea de esențializare maximă, dar și cu componente de lifestyle. De exemplu, portierele nu au mânere clasice, ci niște mânere textile. În plus geamurile portierelor destul de mari nu coboară, ci culisează, exact cum ați văzut la unele mașini clasice. Asta a permis ca pe interiorul ușilor să fie nu un spațiu de depozitare clasic, ci o geantă cu fermoar. De asemenea, scaunele sunt formate dintr-un cadru pe care este întinsă o pânză. Surprinzător de comode! În spate sunt doar două locuri pe o banchetă plasată destul de jos. Accesul se face prin deschiderea largă a portierei și rabatarea scaunului pasagerului din dreapta. Mai mult, scaunele față culisează, dar nu independent, ci pe aceeași platformă.
Spatele conceptului Dacia Hipster este la fel de spactaculos. Stopurile sunt plasate aproape de plafonul mașinii și nu au protecție proprie. Dacia alăsat la vedere micile LED-uri și modulele electronice, ca pentru un show de tehnologie. Protecția o asigură luneta, când este închisă. Și, apropo, luneta se deschide independent de partea inferioară a hayonului, care se deschide în jos. Acum vezi că nu prea ai spațiu pentru bagaje: doar 70 de litri, dar dacă vrei să ajungi la 500 litri, trebuie să rabatezi bancheta. Pentru asta, trebuie mai întâi să împingi brațele tetierelor spate, care sunt ancorate nu de spătar, ci de montanți. Astfel, tetierele ajung să blocheze geamurile laterale spate, dând un aer de vehicul utilitar lui Hipster.
Planșa de bord este practică, în primul rând. Dacia Hipster are (doar) două airbag-uri, frontale, dar planșa de bord este ca un mare buzunar în care poți plasa o mulțime de lucruri. Pe volanul cu butoane destul de mari este și comanda transmisiei, iar în spatele volanului, aproape de baza parbrizului este un display vertical, stil telefon, cu informații simple. Desigur, clasic deja Dacia, pe consola centrală îți poți fixa propriul telefon, cu aplicația Dacia. În afară de asta, nu mai puțin de 11 prinderi pentru sistemul YouClip sunt plasate în habitaclul conceptului Dacia Hipster.
Nici un cuvânt despre sistemul de propulsie. El există, Dacia Hipster ne-a înconjurat de câteva ori în timpul prezentării. Am reușit să aflu că tracțiune este pe puntea față, iar bateria ar trebui să fie în podea, sub scaunele anterioare. Nu va fi vorba despre o baterie mare, Hipster nici nu are nevoie de una pentru că are dimensiuni reduse, este cu 20% mai ușor decât Spring (adică are sub 800 kg) și a fost conceput în ideea că, în Franța, de exemplu, 94% dintre șoferi conduc sub 40 km zilnic.
Va fi produs în serie? La cum s-au exprimat oficialii francezi, probabil că da, chiar dacă versiunea de serie nu va păstra o serie de elemente de pe concept. Altfel spus, Manifesto a fost (și încă este) un laborator de idei, dar Dacia Hipster este aproape de asfalt și clienții Dacia.
















































