În prima jumătate a anului 2016, piața auto a înregistrat o creștere energică pe toate cele trei categorii ale pieței auto, mai exact mașinile noi, cele la mâna a doua din import și reînmatriculările, cel mai mare avans fiind la mașinile second hand din import.
Piața auto în prima jumătate a anului 2016
Cel mai mare procent de creștere față de aceeași perioadă a anului trecut au avut autoturismele second hand din import, mai exact 21%. Pentru acest sector a fost cel mai bun prim semestru din 2009 până în prezent, în cele mai bune luni (martie și iunie) s-au depășit 24.000 de unități înmatriculate. În aceeași perioadă, piața mașinilor noi s-a extins, dar a fost influențată de Programul Rabla care a început în luna iunie. Cât despre reînmatriculări, creșterea a fost de 5%, iar variațiile dintre luni au fost foarte mici.
Astfel, piața masinilor noi a avut un semestru mai bun decat în 2015, însă în luna iunie înmatriculările au fost cu 36% sub cele din iunie anul trecut. Încetinirea creșterii acestui segment este legată de data de începere a programului Rabla care nu a fost disponibil pentru persoane fizice decât la finalul lunii iunie, mult mai târziu față de anii precedenți.
Conform estimărilor, piața autoturismelor noi are posibilitatea să încheie 2016 în creștere cu 10% față de 2015, mai ales că în această a doua jumătate de an o contribuție semnificativă va avea și Programul Rabla cu peste 17.000 de unități.