Avem cifrele de vânzări de automobile noi din România pentru luna mai, familiile se pot bucura de acum de noul Opel Combo Life, Mercedes a înotat puțin, în timp ce piloții de raliu ar putea experimenta liniștea inedită a unui motor electric… de curse.
Conform ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România, înmatriculările au crescut în mai cu 43,33% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 11.555 exemplare. În același timp, după primele cinci luni ale anului, volumul autoturismelor noi înmatriculate a atins cifra de 47.827 unități, tot o evoluție pozitivă – de 29,34% față de perioada ianuarie-mai 2017. În același timp, piața de second hand a cunoscut un regres – 39.890 automobile, mai puțin cu 15,22% față de luna mai a anului trecut. Volumul pe primele cinci luni – de 197.010 unități – este și el mai mic cu 8,08% față de aceeași perioadă din 2017. Dacia rămâne pe primul loc după cinci luni, urmată de Volkswagen, Skoda, Ford, Renault și Opel.
Dacă tot vorbeam de Opel, vă mai putem spune că producătorul german tocmai a lansat oficial pe piața autohtonă noua generație a cunoscutului van Combo – Combo Life, bazat pe o arhitectură complet nouă, dezvoltată în cadrul grupului PSA și împărțită cu noile Citroen Berlingo și modelul complet nou, sosit în locul fostului Partner Tepee – Peugeot Rifter. La alegere, Combo Life are versiune cu cinci sau șapte locuri, în cazul modelului XXL volumul portbagajului crescând de la 597 la 2.693 litri, în timp ce Opel plusează și la capitolele sisteme de asistență pentru șofer și infotainment, oferind inclusiv afișaj pe parbriz și cameră video pentru marșarier la 180°. Noul Combo Life va putea fi comandat de la sfârșitul lunii, moment când vor fi comunicate și prețurile versiunilor sale.
Mercedes-Benz România a continuat și anul acesta parteneriatul cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), asigurând suport logistic pentru organizarea Campionatelor Internaționale de Înot ale României, desfășurate împreună cu partenerul german din 2014 – ediția 2018 a avut loc în perioada 24 – 27 mai, la bazinul olimpic Anatolie Grintescu, din incinta Clubului Sportiv Dinamo București, unde au participat aproximativ 350 de sportivi din 9 țări, lotul României având în componență 50 de înotători. Mercedes a oferit mașinile oficiale ale competiției – SUV-uri, modele compacte dar și Clasa V, asigurând transportul delegațiilor, arbitrilor și al reprezentanților FRNPM.
Pilotul-multiplu campion național Sorin Ghișoi a ales ca împreună cu câțiva prieteni să construiască prima mașină electrică de curse din România, pe care apoi a adus-o la raliu – pe 9 și 10 iunie, la Brașov a avut loc cea de-a 3-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018. În cadrul acesteia, proiectul Kaufland E-Rally Team – un VW Golf GTI, proaspăt transformat total într-o mașină electrică de curse, a fost nu doar admirat de fani, ci mai ales probat de 4 piloți profesioniști, invitați să conducă prima mașină electrică ce participă la o competiție de viteză din România. Dan Gârtofan, Lucian Răduț, Ovidiu Zaberca și Mihai Beldie, au concluzionat simplu: „E o senzație unică, e viitorul!”