Cei peste 35 de ani de experienţa ROMBAT înseamnă tradiţie, performanță şi perseverenţa. Înseamnă evoluţie şi atenţie sporită oferită producţiei de baterii şi cererilor primite din partea clienţilor ROMBAT.
Pentru ROMBAT, luna noiembrie 2015 este foarte importantă. În noua unitate de producţie ROMBAT, inaugurată la finele anului 2013, a fost produsă bateria cu numărul 1.000.000. Dincolo de acest număr se află, pe de o parte, eforturile depuse de întreaga echipă ROMBAT pentru a oferi cele mai bune produse, iar pe de altă parte, milioanele de conducători auto ale căror maşini funcţionează cu ajutorul bateriilor ROMBAT. Mai mult decât atât, luna noiembrie a acestui an a însemnat pentru ROMBAT două recorduri absolute în istoria de 35 de ani – un record de producţie şi un record de vânzări.
În ceea ce priveşte recordul de producţie, în luna noiembrie 2015 ROMBAT a produs un număr total de 288.654 de baterii. Cel de-al doilea record a fost înregistrat la nivelul vânzărilor. Astfel, în luna noiembrie 2015, a fost vândut un număr total de 272.821 de baterii ROMBAT. Aceste recorduri obţinute de ROMBAT sunt rezultatul pasiunii, experienţei, eficienţei din cadrul procesului de producţie, dar sunt şi o urmare a creşterii cererii de baterii ROMBAT.
ROMBAT este parte a grupului sud-african METAIR Investments Limited, al treilea producător de pe piaţa de baterii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
Mai multe informaţii, pe site-ul www.rombat.ro