BMW E24: Rechinul cel mai longeviv
Porecla „Rechin“ a fost atribuită tuturor modelelor BMW cu botul înclinat, începând de la modelele New Klass 1600, din anii ’60, continuând cu legendarul 2002, coupé-urile E9 și chiar primele generații ale Seriilor 4 și 7. Însă cel mai frecvent a făcut referire la intimidantele coupé-uri ale primei Serii 6, produsă între 1976 și 1989. Cunoscută sub codificarea internă E24, Seria 6 a înlocuit E9, devenind cel mai longeviv model produs de BMW, rămânând pe piață timp de 13 ani.
Reușita ascunde însă un mic secret, acela că sub caroseria lui E24 s-au aflat două platforme împrumutate de la Seria 5, E12 (cu motorizările 530i și 528i), produsă până în 1982, și E28 (cu motorizările 533i și 535i). Un ochi mai puțin format ar putea crede că toate Seriile 6 arată la fel, dar diferențe exterioare există, cea mai evidentă deosebire între cele două fiind muchia orizontală de pe lateralele caroseriei.

La modelele bazate pe E12, aceasta trece la câțiva centimetri deasupra pasajelor roților frontale, iar la cele ulterioare, bazate pe E28, muchia atinge pasajele roților din față. Și interiorul este diferit, cele două generații având instrumentare de bord cu trei cadrane în prima serie, iar ulterior, cu două cadrane.
Spre deosebire de E9, Seria 6 este o apariție intimidantă, cu dimensiuni generoase pentru un coupé al anilor ’70, având o lungime de 4,75 m.
În plus, modelele destinate pieței nord-americane au fost echipate cu bare de protecție supradimensionate, care adaugă 16,5 cm la lungimea totală a mașinii. Deși este mai lungă decât o Seria 5, interiorul Seriei 6 se limitează la o configurație 2+2, locurile din spate fiind mai potrivite pentru a completa portbagajul cu un plus de spațiu pentru depozitare.
La momentul debutului, Seria 6 a fost disponibilă pe piața europeană în versiunea 635CSi, cu un motor M90 de 3,5 litri și 218 CP, cuplat la o transmisie manuală cu cinci rapoarte aranjate într-o configurație „dog-leg“, cu treapta întâia în jos. În schimb, americanii, dezavantajați de normele de poluare mai stricte de peste Ocean, s-au mulțumit cu versiunea 630CSi, care oferea același propulsor de 3,0 litri cu injecție L-Jetronic folosit și de 530i, ce dezvolta 176 CP.
În 1978, acesta a fost înlocuit de versiunea 633CSi, care oferea o putere maximă aproape identică, însă cuplul maxim era mai generos pe o plajă de turație mai joasă, crescând elasticitatea. Modelele americane foloseau o cutie automată cu trei rapoarte de origine ZF. Odată cu trecerea la platforma de E28, în 1982, Seria 6 pentru piața nord-americană a primit un motor mai evoluat, cu injecție electronică Motronic, iar din 1985, peste Ocean a fost oferită și versiunea 635CSi. Însă, deși avea aceeași denumire ca a spectaculosului coupé teuton, în continuare dezvolta o putere mai redusă, de 181 CP, în ultimii 2 ani în care Seria 6 a mai rămas la vânzare aceasta crescând la 208 CP.
Cea mai spectaculoasă versiune, M635CSi, a fost lansată în 1983, la Frankfurt și oferea același motor M88/3 de 3,5 litri folosit și de legendarul BMW M1. Cu 286 CP și 334 Nm, acesta avea performanțe impresionante pentru acele vremuri, 0–100 km/h în 6,4 secunde și o viteză maximă de 255 km/h!
Americanii însă au primit varianta de top, M6, începând cu 1987, echipată cu un motor S38 cu cilindreea identică cu a versiunii europene, dar cu un raport de compresie mai mic și catalizator, reducând astfel puterea și cuplul la 256 CP, respectiv 330 Nm.
Exemplarul de culoare neagră din acest articol este importat recent din SUA și face parte din seria specială L6, comercializată în 1987. Denumirea include inițiala cuvântului „Luxury“, o echipare de top a modelului 635CSi care aducea, printre altele, cutie automată standard, tapițerie din piele ce acoperea inclusiv tunelul median și plafonul, consolă de ventilație pentru locurile din spate și cotieră refrigerată pe banchetă.
Automobilul se află de câteva luni în posesia lui Alexandru Șeremet, Communications Manager BMW România și un mare pasionat de automobilele istorice, cunoscut și pentru rolul său de prezentator al Concursului de Eleganță de la Sinaia.
Cu barele sale americane care îi cresc lungimea la peste 4,8 metri, acest 635CSi este o apariție impozantă, dar care păstrează proporțiile și eleganța unui coupé clasic. Designul creat de italianul Paul Bracq s-a învechit minunat.
Interiorul nu e mult mai spațios decât al lui E9, o parte din spațiu fiind „consumat“ de multitudinea de dotări ale mașinii – aer condiționat, sistem audio de înaltă fidelitate, scaune reglabile electric, computer de bord și alte echipamente impresionante pentru acea perioadă. Însă adevărata revoluție a dotărilor și confortului a fost adusă de succesorul său, E31.
Brandul premium al concernului Geely vine cu un nou model impresionant: Zeekr 8X construit pe…
Mercedes a operat al doilea facelift la Mercedes EQS care a suferit transformări importante: tehnologie…
BYD a lansat unul dintre cele mai atractive modele plug-in hibride (BYD Atto 2 DM-i)…
Al doilea cel mai bine vândut model Kia la nivel global vine acum și în…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
Cu ocazia prezentării noului BMW i3 în fața a peste 4.000 angajați din cei mai…
Acest site utilizeaza cookies.