Succesorul celebrului model sport american DeLorean DMC-12, va fi prezentat în premieră în cadrul evenimentului Pebble Beach Concours d’Elegance din SUA de anul acesta. Recent, a fost dezvăluită prima fotografie oficială de tip teaser care anunță premiera noului model pe data de 18 august 2022, cu ocazia concursului auto retro american de eleganță.
Considerat de specialiști și o parte a presei ca fiind mai puțin evoluat din punct de vedere tehnic și cu performanțe doar medii pentru un automobil din această categorie, modelul american DeLorean DMC-12 (1980 – 1982), avea în schimb cu stil avangardist și spectaculos pentru acea perioadă, creat de firma Italdesign și de aceea nu a fost complet uitat până în zilele noastre.
DeLorean DMC-12 a câștigat popularitate în anii ’80 ca o mașină a timpului în trilogia științifico-fantastică „Back to the Future” (Înapoi în viitor) și pe care puțini tinerii din zilele noastre au auzit de ea. De aproape zece ani au existat în permanență zvonuri legate despre un posibil succesor al originalului DeLorean DMC-12 care a fost proiectat sub conducerea fondatorul companiei americane John Zachary DeLorean și care avea părinții originari din România. DeLorean Motor Company a continuat să existe ca start-up, compania americană având activitate datorită vânzării de piese de schimb, operațiuni de mentenanță, restaurări și din realizarea unor reeditări la comandă a originalului model DMC-12.
În anul 2009, au existat de asemena zvonuri că DeLorean Motor Company va cumpăra platforma tehnică Kappa de la concernul american General Motors. Pe această platformă tehnică au fost dezvoltate printre altele, modelele sport Pontiac Solstice, Saturn Sky, Opel GT și Daewoo G2X. Odată cu eliminarea treptată a platformei Kappa la GM, se pare că au existat unele planuri ale companiei DeLorean Motor pentru a produce un nou model DeLorean derivat din modelul Pontiac Solstice, care se diferenția cel mai mult din punct de vedere stilistic de celelalte modele sport derivate și proiectate pe platforma tehnică Kappa. Între timp, acest proiect nu a mai ajuns să fie finalizat. După acest proiect nefinalizat, în anul 2011 a fost realizat un prototip DeLorean DMC-12 EV cu propulsie electrică care nu a fost introdus în producția de serie așa cum s-a stabilit inițial datorită costurilor de producție destul de ridicate și care se reflectau în prețul final de vânzare.
La sfârșitul anului 2020, fostul designer spaniol Rimac, Angel Guerra, a propus companiei americane un proiect al unui model DeLorean destul de futurist. Însă, acum conducerea companiei DeLorean vine cu un nou proiect al cărui design se va apropia destul de mult de modelul original.
Până acum, conducerea DeLorean a dezvăluit doar mici fragmente din viitorul său model având silueta asemănătoare cu cea a modelului stilizat de către Angel Guerra. Portierele de mari dimensiuni cu deschidere de tip “gullwing” sunt extrem de atrăgătoare și creează o punte către modelul original DeLorean prezentat în anul 1980. Blocurile optice largi cu tehnologie LED și un deflector aerodinamic special eleborat domină partea din spate. Se pare că viitorul DeLorean va beneficia și de un eleron spate extensibil. Designul viitorului model a fost încredințat companiei Italdesign al celebrului designer Giorgetto Giugiaro. Spre deosebire de predecesorul model, care era echipat cu un motor V6 pe benzină de 2,8 litri și 150 CP, poziționat central și mai puțin performant, noul DeLorean se dorește a fi o adevărată mașină sport cu o propulsie pur electrică. În spatele proiectului se află noul manager DeLorean, Joost De Vries, care în trecut a fost manager de vânzări la Karma Automotive.
Noul model sport electric, succesor al lui DeLorean DMC-12 trebuia de fapt să aibă premiera la cea de-a 40-a aniversare în 2021 însă compania americană a ratat această dată. Acum, conducerea DeLorean ne asigură că noul model va fi prezentat în vara anului 2022, mai precis pe pe 18 august, în cadrul evenimentului Pebble Beach Concours d’Elegance Pebble Beach.
De data aceasta se pare va există într-un final un succesor direct al modelului DeLorean DMC-12 care a debutat în 1981. În timp ce vechiul model era convingător doar prin designul său creat de compania Italdesign al lui Giorgetto Giugiaro, cel nou ar trebui să fie un model sport performant cu propulsie pur electrică. Până la premiera de la sfârșitul lunii august, din cadrul concursului de eleganță auto retro Pebble Beach, DeLorean va lansa doar unele detalii din noul model.
Foto: Italdesign; DeLorean; Arhivă











