Monovolumele compacte au cam plecat dintre noi, izgonite de armata de SUV-uri. Dar în categoria superioară au rămas câteva modele care nu fac decât să ne reamintească de fascinația modularității pe care SUV-urile n-au atins-o niciodată.
Nu-mi mai amintesc ultimul MPV pe care l-am testat, dar sunt destul de multe șanse să fi fost, acum mulți ani, o Clasa V electrică. Asta, pentru că acest segment a dispărut din atenția publicului, cel puțin a persoanelor private. El există încă (și nu va dispărea niciodată), dar aproape exclusiv în flotele operatorilor care asigură transferuri pe distanțe mai mari sau mai mici. Dar asta nu înseamnă că, pentru o familie, acest gen de modele nu mai poate prezenta interes. Logica spune că, acum, un MPV este mult mai spațios și mai modulabil decât un SUV și, într-o vreme când multe SUV-uri sunt 4×2, are cam aceleași capacități de trecere. Dar nu are aspectul dinamic, de forță, al unui SUV. Adică, nu mai e la modă.
Hyundai Staria este singurul MPV al celor de la Hyundai și nu a apărut din neant. E continuatorul monovolumelor Starex și H1, concepute pe baza unor vehicule comerciale ușoare. Doar că Hyundai nu mai putea păstra linia estetică absolut banală a lui H1, ci trebuia să vină cu ceva care să aibă legătură cu designul tot mai evoluat al gamei de autoturisme. Așa a apărut Hyundai Staria, acum 4 ani, cu un design inspirat de al unei nave spațiale, care atrage atenția nu doar prin estetică, ci și prin dimensiuni. Partea frontală este cea mai interesantă, cu linia sa superioară simplă, tăiată de banda LED de pe întreaga lățime a mașinii, sub care există două grile aproape continue, cu aspect pixelat. Dacă mai adăugăm și cele mai înalte stopuri pe care le-am văzut vreodată, avem imaginea unui monovolum perfect integrat în linia de design Hyundai, care se prezintă cu același aspect frontal ca modelul Kona.
Interiorul nu continuă ideea futuristă și deosebită a exteriorului modelului Hyundai Staria. Aici te întâmpină o mare planșă de bord din plastic tare, fără inserții de culoare. Singurele pete cromatice sunt cele două displayuri, tabloul de bord de 10,25 inchi și ecranul central tot de 10,25. Ultimul pare totuși mai mare, pentru că se continuă cu o suprafață cu multe butoane tactile, care reprezintă comanda (complexă) a sistemului de climatizare. Aspectul tabloului de bord și meniul displayului central sunt același ca la Tucson, de exemplu, și stau foarte bine la nivel de grafică și conectivitate.
Modularitate de top
Planșa de bord te în primul rând prin multitudinea de spații pentru depozitare. Ai un torpedo chiar în fața tabloului de bord, unul central și pe cel clasic, surprinzător de mic. Apoi, găsești un spațiu deschis la baza consolei centrale și (patru!) spații în fiecare ușă față. Asta, ca să nu mai spun de cele de la baza plafonului. Lângă șofer sunt alte două locuri, dar cel din mijloc este inconfortabil de îngust, așa că, de obicei, spătarul lui va fi rabatat, pe post de cotieră cu, ați ghicit, alte spații pentru depozitare. Urmează două rânduri de scaune, fiecare cu câte trei locuri. Indiferent pe care ai sta, ai mai mult spațiu decât îți trebuie. Bancheta din rândul doi este glisantă fracționat, pe o distanță apreciabilă, dar nu are decât două puncte de fixare, iar cea de pe rândul trei culisează cu totul. Spătarele sunt ajustabile, și ambele banchete sunt rabatabile. Dar, chiar și cu ele în poziție, tot rămâne un portbagaj uriaș. Există suporturi de pahare pentru toate locurile, la fel și prize USB-C. Și comenzi separate pentru climatizare. Plus acces facil pe cele două uși laterale glisante electric. Perfect! Sau nu chiar… aspectul tapițeriei e ieftin și tern, ca la o utilitară. Un material textil care rezistă probabil la uzură, dar ar fi fost de preferat niște materiale mai atrăgătoare, cu niște combinații de culori.
Poate vă întrebați de ce testăm Hyundai Staria, dacă mașina asta există de vreo 4 ani. Simplu, pentru că, acum un an, pentru piața europeană, Hyundai a decis să renunțe la motorul diesel de 2,2 litri și 177 CP, în favoarea unui sistem hibrid, bazat pe motorul termic de 1,6 litri și 160 CP, ajutat de un propulsor electric de 73 CP. Este același sistem de la Tucson HEV, doar că motorul electric are câțiva cai în plus. În total, Hyundai Staria oferă 224 CP și 367 Nm, suficient cât să-i permită să se miște vioi până pe la 130 km/h – este adevărat că am rulat cu doar doi oameni în mașină. Suspensia destul de moale și este pusă în dificultate doar pe denivelările pronunțate și dese. Motorul trage bine la plecări, și dacă ai grijă cu accelerația, te duce electric până spre 30 km/h. În mers, poate interveni chiar și la 80 km/h, în funcție de condițiile de drum. Dar adevărul este că, din perspectiva consumului, cel mai bine se simte în traficul urban și cel de pe drumurile naționale. Aici, ai șanse să rulezi cu sub 7 l/100 km. Pe autostradă, situația este alta. Zgomotul vântului e decent și la 130 km/h, dar consumul nu prea, din cauza masei și a suprafeței frontale motorul termic muncind intens și putând ajunge la peste 10 l/100 km. Acesta este și paradoxul mașinii cu acest sistem de propulsie: oferă eficiență în oraș, dar mediul ei nu e orașul (succes la parcarea unei mașini de peste 5,2 metri lungime în București!). În ceea ce privește condusul, Staria este o plăcere. Nu ca dinamică, nu pentru asta a fost gândită, ci ca atmosferă. Linia geamurilor e foarte joasă, astfel încât ai foarte multă lumină, parbrizul este uriaș și foarte plonjat, așadar ai vizibilitate foarte bună, și manevrarea e ușoară cu ajutorul camerelor și senzorilor de parcare. Genul de mașină pe care ai alege-o clar pentru vacanță. Dacă n-ar exista SUV-urile.
Text: Dan Damian/Foto: Christian Bart
Verdict 4 stele
Pentru familiile numeroase, Staria poate fi un excelent automobil de vacanță. Oferă toată conectivitatea unui SUV, o modularitate incomparabilă cu orice altceva, confort și, acum, un sistem hibrid de propulsie foarte eficient. Nu așteptați același aspect futurist la interior, unde atmosfera este modernă, dar prea rigidă.
Plusuri:
+ Design exterior
+ Spațiu interior
+ Spații pentru depozitare
+ Modularitate
+ Eficiență în oraș
Minusuri:
– Interior monocrom
– Consum mare în extraurban
Date tehnice
Caroserie: Monovolum cu 8 + 1 locuri. L × l × h: 5253 × 1997 × 1990 mm. Ampatament: 3273 mm. Portbagaj: 831 l. Rezervor: 65 l
Tren de rulare: Suspensie față McPherson, spate paralelogram deformabil. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție asistată electric. Pneuri: 215/65 R 17
Transmisie: Tracțiune față, cutie automată cu 6 trepte
Propulsie: Motor termic benzină, L4, 1598 cm3, putere maximă 117 kW (160 CP)/5500 rpm, cuplu maxim 265 Nm/1500–3500 rpm. Motor electric cu funcție de propulsor/generator, putere maximă 54 kW (73 CP), cuplu maxim 102 Nm. Putere maximă totală: 165 kW (224 CP). Cuplu maxim total: 367 Nm. Capacitate brută baterie: 1,49 kWh
Performanțe: 0–100 km/h 10,2 s, Viteză maximă 167 km/h, Consum mediu 7,6 l/100 km
Preț de bază: Hyundai Staria Hybrid Premium 44.165 euro










































