Opel Frontera a revenit, dar nu așa cum ne așteptam. De altfel, conceptul primei Frontera este pe cale de dispariție astăzi, așa că adaptarea e de bază.
Industria auto se schimbă prea repede, având în vedere evoluția relativ lentă de până acum câțiva ani, și asta clar dezorientează un grup mare de cumpărători aflați nu chiar la prima tinerețe. Dar producătorii s-au pregătit și pentru asta, așa că au venit cu o strategie de a reduce acest impact: revenirea unor denumiri cu ecouri puternice, dar pentru modele adaptate vremurilor actuale. La Opel ar fi multe asemenea nume, dar constructorul german a ales Frontera. Un SUV cu accente de off-roader serios la prima generație și relativ la fel la a doua generație, acest model, care a avut ultima apariție acum 20 de ani, a predat numele unui SUV electrificat, de clasă mică, al cărui argument principal este prețul foarte tentant.
La prima vedere, ai tendința să spui că Frontera e acum cel mai mic model Opel, dar nu-i așa. Cu 4385 mm, Frontera este cu aproape 24 cm mai lungă decât Mokka. De altfel, în gama Opel se poziționează între Mokka și Grandland.
Designul nu are vreo legătură cu modelele Frontera din anii ’90 sau 2000, cum au modelele Renault 4 sau 5 cu înaintașii lor, de exemplu. SUV-ul german are pur și simplu o imagine modernă, care subliniază lățimea cam redusă în raport cu înălțimea.
Da, și Frontera are Opel Vizor, care domină partea frontală, adică grila neagră dintre faruri, cu logoul Opel tot negru și, ca urmare, destul de puțin vizibil. Farurile au lumini LED Eco cu o semnătură luminoasă din linii stratificate, care arată interesant. Aceeași idee este prezentă și la nivelul stopurilor, stratificate pe două niveluri. Plafonul poate fi comandat în culoarea albă (236 de euro), iar desenul montantului din spate induce ideea de plutire pentru plafon. Poate că vă întrebați care e rolul celui de-al treilea geam (foarte mic) din spate. Ei bine, Frontera poate fi comandată și cu șapte locuri, în ciuda lungimii nu chiar impresionante.
Probabil, nimeni nu folosește mai intens platformele comune decât grupul Stellantis. Pur și simplu sunt familii de modele de la aproape toți producătorii din grup care rulează pe aceeași platformă. În cazul modelului Frontera, cel mai apropiat este Citroën C3 Aircross. Chiar dacă înfrățirea este evidentă la nivelul profilului, Opel a avut grijă să-și deseneze propriul interior, așa că nu mai există planșa de bord stratificată de la C3 Aircross și nici banda de afișaj electronic împinsă la baza parbrizului. Frontera a adoptat un aranjament mai clasic, cu două displayuri de câte 10 inchi. Cel pentru tabloul de bord este – cum altfel? – foarte simplu. Prea simplu, dar trebui să raportezi toate acestea la preț. Nu poți personaliza mai deloc afișajul tabloului de bord, eventual poți schimba informațiile afișate în centrul său. Cel al displayului multimedia… n-ar trebui să se numească așa. Nu este niciun „multi“ acolo, ci doar media. Ai navigație încorporat, dar, și mai important, Apple CarPlay și Android Auto wireless. Radio, câteva setări pentru display… și cam atât.
Finisare modestă
Plasticul este omniprezent, aproape totul fiind plastic tare, cu excepția cotierelor de pe portiere. Aici, Citroën plasează inserții roșii cu mesaje pozitive (have fun, be happy), dar Opel are o atitudine mai serioasă și integrează câte o mică suprafață care ne spune că materialul e realizat din surse regenerabile. Sub displayul central se află o zonă separată pentru comenzile climatizării, cu butoane fizice, și asta nu poate decât să placă, fiindcă operarea este extrem de simplă. Mai jos, o altă „invenție“, ca să-i spunem așa: la baza consolei, spațiul pentru sticle/pahare nu e închis cu plastic, ci de o curea elastică prinsă de baza consolei. Avantajul ei este că mai reduce din impresia de plastic și permite plasarea unor obiecte mai voluminoase, cum ar fi, de exemplu, o tabletă. Comenzile de pe consola centrală cutiei automate cu șase trepte sunt cu taste. Aceleași ca la Citroën, aceleași ca la mai multe modele Citroën și Peugeot. Înțeleg rațiunea de reducere a costurilor, dar asta vine la pachet cu pierderea unei părți a identității modelului german. Mai ales că și afișajul valorilor computerului de bord este tot de la francezi, la fel și grupul de comenzi pentru geamuri și oglinzi de pe portiera șoferului.
Scaunele nu reușesc să anime prea mult atmosfera gri de la interior, dar șezutul are un desen special, care ar trebui să-ți susțină optim coapsele, astfel încât să nu obosească nici după mai multe ore de condus. Se întâmplă acest lucru, scaunele din față fiind un plus, la fel și cele din spate, unde atenția este totuși mai mult atrasă de spațiul disponibil. Ai mult spațiu la genunchi, iar lungimea și ampatamentul acestei platforme sunt foarte bine valorificate. Exemplarul testat este în configurație cu cinci locuri, așa că volumul portbagajului ajunge la 460 de litri, o valoare bună pentru acest segment. Un alt exemplu de reducere cam exagerată a costurilor e că poți scoate papucii rezistenței de încălzire a geamului din spate din cuplajul lor.
Tehnologie eficientă
La evenimentul de lansare, de la finalul anului 2024, am condus și versiunea electrică, una simplă, care mi-a lăsat o impresie bună, în ciuda caracteristicilor modeste. Acum însă, conduc cea mai puternică Frontera, una cu sistem mild hybrid avansat. Acesta este format din motorul de 1,2 litri și 136 CP, ajutat de unul electric de 29 CP și 55 Nm, integrat în cutia de viteze automată cu șase trepte. În total, (depinde și de nivelul de încărcare a bateriei de 0,43 kWh), ai la dispoziție 145 CP la o mașină de 1,34 tone, două valori care spun clar că cel puțin accelerațiile ar trebui să fie caracterizate de dinamică. Așa și este, ajungi în 9,1 secunde la 100 km/h, iar reprizele sunt destul de rapide datorită impulsului inițial al motorului electric. Nu doar că nu simți vreo idee de submotorizare, ci din contră, Frontera stă bine și rulează relaxat la viteze de autostradă, deși poate nu acesta e mediul optim de rulare al acestui SUV. Consumul depinde mai mult decât ai crede de regimul de mers. Accelerațiile puternice și vitezele mari îl duc în zona a 8 l/100 km, dar, dacă rulezi liniștit, cu viteză constantă și eviți autostrada, obții în jur de 6 litri. În oraș, Frontera poate fi foarte eficientă – poți vedea chiar și 4,8 l/100 km pe computerul de bord. Asta se explică prin faptul că motorul electric poate propulsa singur mașina la plecările de pe loc, la accelerații extrem de ușoare, și poți ajunge chiar și la 35 km/h în regim electric, dar, de multe ori, mai lent decât ritmul traficului. Motorul electric poate susține propulsia și la viteze medii, dar pe distanțe scurte. Oricum, toate acestea duc la obținerea unui consum foarte bun în oraș.
Dar nu totul este frumos la acest capitol. În primul rând, la viteze mici sistemul mild hybrid scoate niște zgomote specifice, dându-ți senzația că auzi lucrul tuturor componentelor. De obicei, așa se aud unele modele de preserie, dar acest aspect se rezolvă în mare parte la cel de serie. Aici se pare că nu s-a rezolvat. Să zicem că n-ar fi o problemă, mai ales cu radioul pornit. Dar, dacă vrei sportivitate, în special pe drumuri virajate, în ideea că are totuși 145 CP, vei fi dezamăgit. În mod normal, pe drumuri bune suspensia își face bine treaba, amortizează bine denivelările largi, dar nu reacționează prea bine la cele scurte. Și nu-ți dă senzația că a fost proiectată și pentru dinamică, nici chiar pe asfalt bun. Pur și simplu, reacția suspensiilor și demultiplicarea largă a direcției nu te încurajează deloc să abordezi cu entuziasm virajele. Aștept să testez și versiunea electrică, pentru că la testul de la finalul anului trecut, în Mallorca, electrica mi-a lăsat o mai bună impresie la acest capitol.
Da, poți reproșa destul de multe aspecte acestei mașini, dar, după ce vezi prețul, îți dai seama că… poți trece cu vederea mare parte din ele. Sunt doar două niveluri de echipare, Edition și GS, iar prețul pentru acest motor pornește de la 23.100 de euro. E greu de găsit un SUV de clasă mică cu aceste caracteristici, care să fie mai accesibil. Pentru doar 1000 de euro în minus, ai aceeași configurație tehnică, dar cu 101 CP. Nu merită, versiunea de 145 CP justifică diferența de preț.
Verdict 3,5 stele
Frontera este un model accesibil, iar când o conduci, vezi imediat unde s-au operat tăierile de costuri. În general, oferă un confort de bază, dar mult spațiu și eficiență bună din partea propulsiei mild hybrid de top. Prețul e greu de bătut în acest segment.
Plusuri:
+ Motor puternic
+ Spațiu generos în spate
+ Portbagaj mare
+ Consum urban redus
Minusuri:
– Plastic excesiv la interior
– Suspensii cu performanțe limitate
– Zgomote ale sistemului hibrid
Date tehnice
Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4385 × 1795 × 1635 mm. Ampatament: 2670 mm. Portbagaj: 460 l. Rezervor: 44 l
Tren de rulare: Suspensie față tip MacPherson, spate braț tras, cu element de torsiune. Frâne cu discuri ventilate față și tambur spate. Direcție asistată electric. Pneuri: 215/65 R 16
Transmisie: Tracțiune față, cutie automată cu 6 trepte
Propulsie: Motor termic benzină, L3, 1199 cm3, putere maximă 100 kW (136 CP)/5500 rpm, cuplu maxim 230 Nm/1750 rpm. Motor electric cu funcție de propulsor/generator, putere maximă 21 kW (29 CP), cuplu maxim 55 Nm. Putere maximă totală: 107 kW (145 CP). Cuplu maxim total: nc. Capacitate brută/netă baterie: 0,89/0,43 kWh.
Performanțe: 0–100 km/h 9,1 s, Viteză maximă 194 km/h, Consum mediu 5,2 l/100 km
Preț de bază: Opel Frontera Hybrid 145 Edition 23.100 euro
