Vânzările de mașini noi în România au crescut cu 10,17% în 2023 de la 129.328 la 142.488 unități.
Piața românească de autoturisme noi a crescut în 2023 cu 10,1&%, de la 129.328 unități în 2022 la 142.488 unități. Creșterea înregistrată reprezintă o surpriză plăcută datorită faptului că prețul mașinilor noi a crescut destul de mult din cauza inflației și a scumpirii materiilor prime și energiei.
Pe întreg anul 2023, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în Romania au ajuns la 316.695 unități, un nivel similar cu cel din 2022, când s-au înmatriculat 316.332 unități. Astfel, proporția de mașini second hand vs mașini noi a scăzut la un raport de 2,22 mașini second hand pentru o mașină nouă.
Însă pe de altă parte, luna decembrie a fost foarte slabă. Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut in decembrie 2023 cu -25.63% față de decembrie 2022, atingând un volum de numai9.250 unități.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în decembrie 2023 cifra de 17.830 unități, o scădere de -20,45% față de decembrie 2022.
În clasamentul mărcilor, Dacia conduce detașat cu 45.280 unități vândute, ceea ce reprezintă o cotă de piață de peste 30%, mai precis 31,77%. De asemenea, s-a schimbat și liderul mărcilor de import. Cea mai vândută marcă de import este Renault cu 10.562 unități care a depășit cu numai 32 unități, Toyota, situată pe locul al treilea. Foarte apropiat de Top 3 este și marca Skoda, cu 10.376 unități. Skoda este urmată îndeaproape de VW, cu 9758 unități. În scădere față de anul trecut, Hyundai ocupă locul al șaselea. În top 10 au mai intrat Ford și Suzuki.
Au crescut și vânzările de mașini premium, atât BMW cât și Mercedes intrând în top 10 pe locurile 8 și respectiv 9, despărțite de numai 82 unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi 2023:
- DACIA 45.280 unități
- RENAULT 10.562 unități
- TOYOTA 10.529 unități
- SKODA 10.376 unități
- VOLKSWAGEN 9.758 unități
- HYUNDAI 8.840 unități
- FORD 6.585 unități
- MERCEDES 4.690 unități
- BMW 4.608 unități
- SUZUKI 4.571 unități