Home Știri (Video) Rimac C_Two aterizează la Geneva pentru a lupta cu Tesla Roadster

(Video) Rimac C_Two aterizează la Geneva pentru a lupta cu Tesla Roadster

de Aurel Niculescu

Producătorii auto luptă între ei pentru a avea cel mai rapid automobil de pe planetă încă din zorii industriei auto – însă noua eră a electricității pare să ofere de acum resurse ce păreau anterior complet de domeniul fantasticului.

Momentan, titlul de cel mai rapid automobil de pe planetă a fost tranșat în favoarea producătorului exotic Koenigsegg, însă hypercar-urile electrice nu se află în căutarea vitezei maxime absolute… ci a celor mai rapide accelerații de pe loc. Elon Musk – acel om care a ridicat Tesla la rangul de producător auto mondial de temut și care se joacă acum printre stele – a prezentat anul trecut cea de-a doua generație a modelului Roadster. Cifrele seci erau dintr-un film SF: 10.000 Nm cuplu maxim, 60 mph (standardul imperial, înseamnă 96 km/h) în 1,9 secunde, 100 mph (160 km/h) în 4,2 secunde, sfertul de milă (400 de metri la noi europenii) în 8,8 secunde, viteză maximă de peste 250 mph (+402 km/h) și baterie de 250 kWh pentru o autonomie de 620 mile – adică aproape 1000 de km. Ireal și practic imbatabil în zona vehiculelor de producție.


La Salonul Auto de la Geneva a sosit și răspunsul European – sub forma unui alt producător exotic, de această dată cu mult mai aproape de România, fiind vorba despre croații de la Rimac Automobili. Aceștia – faimoși datorită hypercarului Concept_One – au prezentat în capitala Elveției modelul C_Two, ce va fi produs într-o serie limitată de doar 150 de exemplare începând cu 2020. Să vedem și aici cifrele seci: 1914 CP / 1408 kW, 2300 Nm cuplu maxim, 60 mph în 1,85 secunde (100 km/h în 1,97 secunde), zero la 300 km/h în 11,8 secunde, sfertul de milă în 9,1 secunde, viteză maximă de 258 mph / 412 km/h, autonomie de 650 km NEDC via acumulatorii de tip Litiu Mangan Nichel de 120 kWh cu capacitate de încărcare rapidă 250 kW DC Combo (80% în jumătate de oră) – și în plus capabilități autonome Level 4.


Și asta nu este tot, deoarece aerodinamica este aproape în totalitate activă – elementele utilizabile fiind difuzoarele față și spate, aripa din spate, precum și o mulțime de alte elemente aflate sub caroserie. Designul este desigur subiectiv, însă Rimac C_Two cu siguranță arată mai degrabă subtil pentru capabilitățile impresionante de care va dispune în momentul intrării în producția de serie. Iar manevrabilitatea ar trebui să fie și ea impresionantă – datorită rigidității structurii realizate din fibră de carbon, a integrării atente a pachetului de acumulatori și a sistemului AWD cu tracțiune vectorizată – posibilă inclusiv datorită existenței a nu mai puțin de patru motoare electrice și a câte două cutii de viteze pentru fiecare punte!

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.