Știri Video

(Video) Solidaritate și siguranță Covid-19, plus Genesis G80

Solidaritate și siguranță Covid-19, Genesis G80

Trust Motors oferă trei autovehicule spitalului Matei Balș, în timp ce BMW a dezvoltat un nou serviciu pentru preluarea şi livrarea automobilului acasă fără interacțiune directă. NAIAS a fost amânat pentru 2021, iar Genesis a lansat noua generație a sedan-ului G80.

Trust Motors a răspuns apelului la solidaritate al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București si oferă trei autovehicule noi Peugeot Rifter. Acestea vor fi utilizate pentru activitatea echipei medicale în lupta pentru combaterea pandemiei generate de virusul SARS-Cov-2. Flota va fi utilizată pentru a asigura mobilitatea unor echipe medicale care vor asigura medicația necesară pacienților depistați pozitiv cu noul virus SARS-Cov-2, direct la domiciliul acestora. Trust Motors este importatorul oficial în România al mărcilor Peugeot, Citroën și DS Automobiles.

Solidaritate și siguranță Covid-19, Genesis G80

BMW Group România a dezvoltat, pentru mărcile BMW şi Mini, împreună cu rețeaua de parteneri autorizați, un program național de preluare şi livrare de automobile. Livrarea este asigurată gratuit pentru toţi clienţii care primesc un automobil nou. Serviciul de preluare şi apoi livrare este gratuit pentru toţi clienţii cu lucrări de service de peste 1200 de lei. Preluarea/predarea maşinii se face cu o platformă de transport, fără să fie nevoie de un contact direct între personalul mărcii şi client, toată comunicarea desfăşurându-se telefonic şi în format digital.


Solidaritate și siguranță Covid-19, Genesis G80

Ediția 2020 a „North American Internation Auto Show” – Salonul Auto de la Detroit – a fost reprogramată de anul acesta pentru luna iunie. Totuși, datorită extinderii pandemiei de coronavirus, aceasta nu va avea loc decât în 2021. Motivul este simplu – locația show-ului, TCF Center, va deveni un spital dedicat persoanelor bolnave de Covid-19 pentru cel puțin șase luni.

Marca Genesis are o activitate susținută anul acesta, prezentând recent noua generație a limuzinei G80. Aceasta sosește la scurt timp de la introducerea primului SUV al mărcii de lux din Coreea de Sud – GV80. Noul G80 a debutat acasă la sediul central al companiei, aducând un design complet nou precum și un trio de motoare turbo plus o serie de tehnologii de top.

Solidaritate și siguranță Covid-19, Genesis G80

Genesis și-a creat deja o imagine de marcă – grila radiatorului are aparența unui scut medieval, în timp ce GV80 și G80 împart aceeași tematică pentru sistemul de iluminat frontal, jantele și lămpile duble de semnal de pe aripile față. Similaritatea dintre cele două modele este evidentă și la interior, acolo unde G80 primește instrumentarul de bord digital 3D de 12,3 inch, sistemul HUD și masivul ecran central cu diagonala de 14,5 inch.

Solidaritate și siguranță Covid-19, Genesis G80

Cele două modele diferă, de fapt, doar la nivelul detaliilor – de exemplu volanul cu două spițe de pe GV80 este înlocuit de unul tradițional (cu patru), pe G80. Sosesc, în schimb, toate sistemele high-tech, inclusiv „Highway Driving Assist II” – acesta oferă condus semi-autonom cu posibilitatea de schimbare automată a benzilor. Genesis G80 va avea, pentru 2021, o serie complet nouă de motorizări: 2,5 litri (4 cilindri în linie), turbo, de 300 CP și 421 Nm sau V6 de 3,5 litri de 375 CP și 530 Nm. Anumite piețe vor primi și un diesel: 2,2 litri și 207 CP.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE