Home Știri VW Polo intră în flota Autonom

VW Polo intră în flota Autonom

de

Primele 50 de autoturisme Volkswagen Polo vor fi disponibile pentru persoanele care vor să închirieze o mașină, ca urmare a unui contract semnat de către Porsche România și compania Autonom.

VW Polo facelift

VW Polo facelift

Cele 50 de Volkswagen Polo Comfortline au motorizare de tip 1.2 TSI/90 CP, EU6, și nu diesel, cum solicită de obicei clienții flotelor auto, datorită specificului afacerilor de „Rent a Car“. Cu acest contract, Porsche România și Autonom își extind colaborarea, autoturismele Polo venind în completarea flotei care mai include Golf, Jetta, Passat, Tiguan și Touareg.

„O mare parte din mașinile vândute de Porsche România sunt destinate flotelor auto, prin urmare pătrunderea Volkswagen Polo in acest segment este foarte importantă. Ponderea segmentului este mare, iar modelul Polo beneficiază de un standard ridicat de dotări. Mai mult, nu vorbim despre o flotă oarecare, ci una de tip Rent a Car, unde raportul dintre imaginea brandului și costuri trebuie să fie optim. Astfel, vizibilitatea modelului este crescută, și un număr mare de utilizatori de mașini pot face cunoștință cu noul Polo“, a spus Tiberiu Bălan, director Clienți Mari și Autorități.

Imagini-spion cu VW Polo facelift

Flotele prevăzute pentru închiriere sunt diferite de cele pentru distribuție, deoarece clientul final, cel care închiriază mașina, are în vedere nu doar fiabilitatea acesteia, ci și imaginea brandului. Astfel, printre criteriile de selecție care stau la baza alegerii autoturismelor din flota pentru închiriat se numără imaginea brandului, valoarea de achiziție, cea de revânzare, precum și un interval de service flexibil.

„Volkswagen și Grupul Porsche sunt parteneri strategici pentru noi și suntem încrezători în succesul acestei mărci pe piața din România, a zis Marius Ștefan, General Manager Autonom Rent-a-Car. Autonom Rent-a-Car este cea mai mare firmă de închirieri de mașini din România, având o acoperire națională de 37 de centre în 24 orașe și un parc auto de peste 2000 de autoturisme noi.

Pachetul de vânzare a fost realizat cu sprijinul Porsche Finance Group, instituția de finanțare exclusivă a importatorului Porsche România. Produs în aproape 14 milioane de exemplare, Volkswagen Polo este un favorit printre șoferii din întreaga lume. VW Polo e unul dintre primele modele din acest segment care poate fi echipat opțional cu faruri cu tehnologie LED. Noile motoare de pe această mașină sunt de generație Euro 6, astfel încât consumul de combustibil este cu până la 21% mai mic.

Articole similare

Comentarii închise.