Constructorul autohton a atins o nouă piatră de hotar în dezvoltarea sa drept producător internațional – din 2004 de când primul produs realizat complet sub umbrela Grupului Renault, modelul Logan a început comercializarea, fiind vândute 5 milioane de unități.
O cifră impresionantă, mai ales dacă ținem cont de faptul că în cei doar 14 ani a vândut și primul său milion de exemplare în țara de adopție – Franța. Dacă privim exemplul Dacia puține voci ar putea susține că nu a profitat de pe urma integrării în alianța Renault-Nissan-Mitsubishi, trecând de la un singur model în 2004 la nu mai puțin de șase familii în 2018. Iar anul trecut Dacia a înregistrat încă odată noi recorduri – Sandero a devenit modelul favorit al Europei (vânzări retail), vânzările au crescut cu 12% la 655.000 unități, iar 25 de piețe ale mărcii au înregistrat propriile recorduri locale.
Noutățile introduse de Dacia la Salonul Auto de la Geneva includ noile „Smart Seats” ale modelului Lodgy – cele de pe rândul trei devin individuale, putând fi pliate, rabatate sau scoase independent unul de celălalt. În plus, familia Stepway a primit o nouă ediție limitată – denumită Black & White la noi (însă numele este diferit în funcție de piața de desfacere).
Modelele Stepway Sandero, Lodgy, Dokker și Logan MCV au parte de noua nuanță de caroserie „Beige Dune” introdusă odată cu noua generație Duster, jante de 16 inch Sparkling silver / Glossy black, precum și câteva elemente de caroserie negru glossy: carcasele oglinzilor retrovizoare și stâlpii portierelor. La interior, Sandero și Logan MCV primesc pentru prima oară sistemul AC automat, precum și detalii specifice – o nouă tapiserie, noi elemente de decor cu aparență de crom satinat și noi covorașe.