Viața la oraș vine la pachet cu două dezavantaje mari: ritmul rapid și agitat în care se desfășoară fiecare zi și „pierderea” de timp pe care nu o putem controla în trafic, fie că suntem șoferi, fie că folosim mijloacele de transport în comun, la cumpărături și la cozi de tot felul. Poate părea un paradox că ritmul zilelor este unul rapid și în același timp putem pierde ore în șir cu activități de rutină, care nu aduc substanță vieții noastre. Vestea bună însă este că trăim în secolul tehnologiei, al inovației, al mindfullnesului.
Există metode prin care să valorificăm fiecare secundă pe care altfel am considera-o irosită. Astfel, muzica și podcasturile au devenit companionii de nădejde al omului secolului XXI. Simpla ascultare a unui playlist cu muzica noastră favorită aduce beneficii considerabile stării noastre de bine, precum și creierului nostru: este dovedit științific că muzica reduce nivelul de stres, ajută la combaterea depresiei, întărește memoria, ajută la procesul de învățare și chiar îmbunătățește performanțele sportive. Însă, dacă vrem cu adevărat să valorificăm fiecare minut din zi, să ne bucurăm la maxim de orice experiență, trebuie să ne folosim de instrumentele potrivite.
Panasonic vine în întâmpinarea celor care doresc să trăiască intens fiecare moment al vieții și a creat căști capabile să redea sunete de calitate și care se pliază după stilul TĂU de viață. Panasonic RP-BTS10 este ideal pentru persoanele active, iubitoare de sport, căștile in-ear RP-NJ300B sunt perfecte pentru acele momente la birou când ai nevoie de un boost de productivitate, iar căștile RP-HF400B sunt potrivite celor care petrec mult timp în trafic.
Pentru performanțe sportive mărite

Panasonic RP-BTS10
Panasonic RP-BTS10 au fost concepute special pentru iubitorii sportului. Cu un design cu fixare rapidă și stabilă, o greutate de doar 22 de grame, căștile permit pătrunderea sunetelor ambientale, pentru siguranță, în timpul exercițiilor fizice, iar sistemul IPX2 le protejează împotriva transpirației, ceea ce le face ideale chiar și pentru cele mai solicitante activități sportive. Căștile nu fac rabat nici la calitatea sunetului redat, având un bas puternic și difuzoare de 14,3 cu neodim. De asemenea, ele pot fi folosite în jur de patru ore cu o încărcare completă.
Un boost de productivitate

Panasonic RP-NJ300B
Compacte, elegante, fără fir, căștile Panasonic RP-NJ300B sunt potrivite pentru munca la birou, pentru studiu, dar și pentru cei care fac naveta și caută o pereche de căști mai discretă. Căștile sunt concepute pentru purtare zilnică, având un design ErgoFit, cu o greutate redusă. Acestea pot fi purtate în jurul gâtului, fiind unite printr-un fir comun. De asemenea, căștile redau un sunet de calitate înaltă prin difuzorul puternic de 9 mm cu neodim. Căștile au tehnologia Bluetooth și o autonomie a bateriei de patru ore.
Sunet de calitate într-un design minimalist

Panasonic RP-HF400B
Pentru o purtare mai îndelungată sau pentru ascultarea podcastului preferat, căștile ideale sunt Panasonic RP-HF400B. Căștile over-ear nu doar că sunt, în anumite situații, mai comode, dar oferă și o mai bună izolare a zgomotelor din jur, ceea ce le face potrivite pentru cei care fac naveta. Wireless, cu o capacitate de redare de 20 de ore la o încărcare completă, un difuzor de 30 de mm cu neodim cu control acustic al basului, căștile sunt capabile de redarea unui sunet de înaltă calitate, clar și dinamic. Mai mult, designul este unul minimalist, modern, rabatabil, astfel că sunt ușor de depozitat odată ce ați terminat cu ele.











