Home ȘtiriMotoare și transmisii noi pentru Volvo

Motoare și transmisii noi pentru Volvo

de

Sub denumirea Drive-E, o nouă gamă de motoare cu cilindreea de 2,0 litri, diesel și pe benzină, va debuta sub capota modelelor S60, V60 și XC60.

Volvo S60

Noile motoare diesel din gama Drive-E au o eficiență mai mare cu până la 30% decât cele pe care le înlocuiesc și sunt dezvoltate cu forțe proprii de către suedezi. Propulsoarele diesel vor avea puteri cuprinse între 120 și 230 CP, iar cele alimentate cu benzină vor produce între 140 și 306 CP.

Sistemul City Safety de la Volvo îi recunoaște acum și pe bicicliști.

Noua gamă de motoare are la bază două unități cu cilindreea de 2,0 litri, cu injecție directă de benzină sau common-rail, și vor dispune de supraalimentare cu turbină și compresor pentru a dezvolta performanțe superioare. De asemenea, acestea au fost gândite să poată fi asistate de motoare electrice, astfel că apariția unor versiuni hibride este aproape o certitudine. Acestea vor avea bateriile amplasate între cele două punți pentru o repartiție cât mai echilibrată a greutății și, cel mai probabil, se vor încărca de la priză.

Transmisia se va face prin intermediul unei versiuni îmbunătățite a actualei cutii de viteze manuale cu șase trepte sau a uneia automate cu opt trepte, complet noi.

Cea mai puternică versiune va purta indicativul T6 și va dezvolta 306 CP cu ajutorul supraalimentării duble, cu turbină și compresor. Motorul turbo T5 va produce 245 CP, în timp ce versiunea D4, care urmărește și obținerea unor cifre de consum mici, se va rezuma la 184 CP.

Test cu Volvo V40 T5 Cross Country

Noile motoare Drive-E reprezintă un prim pas spre renunțarea la parteneriatul tehnologic cu Ford și vor fi construite la uzina Volvo din Skövde, Suedia, cu o cadență de 2000 de unități pe săptămână.

 

Articole similare