Home Știri Ambasadorul mărcii BMW Alessandro Zanardi a trecut cu succes primul său test de anduranţă din acest an, IRONMAN 70.3 Italy de la Pescara

Ambasadorul mărcii BMW Alessandro Zanardi a trecut cu succes primul său test de anduranţă din acest an, IRONMAN 70.3 Italy de la Pescara

de

Ambasador al mărcii BMW, Alessandro Zanardi a încheiat cu succes primul său test de anduranţă din acest an. Duminică, italianul a concurat în IRONMAN 70.3 Italy de la Pescara (Italia). El a parcurs distanţa totală de 113 kilometri cu timpul de 4h26m58s. În clasamentul general, el a obţinut locul al 26-lea. Aproape 1.100 de sportivi au luat parte la acest triatlon de pe coasta italiană a Adriaticii. Pentru Zanardi, competiţia foarte competitivă a marcat o bună ocazie de a acumula mai multă experienţă în triatlon în timp ce se pregăteşte pentru Campionatul Mondial din Hawaii (SUA), care are loc în octombrie.

Secţiunea de înot, cu o lungime de 1,9 kilometri, a avut loc în ape deschise. A urmat o porţiune de ciclism cu o lungime de 90 de kilometri, desfăşurată la poatele Munţilor Abruzzo, la care Zanardi a concurat cu obişnuitul handcycle. Competiţia a fost încheiată de o secţiune de alergare, în lungime de 21,1 kilometri, de-a lungul promenadei de pe plajă şi prin centrul oraşului Pescara. Pentru această parte a triatlonului, Zanardi a utilizat un scaun cu rotile olimpic.

“Atmosfera a fost fantastică la Pescara. Nu au luat parte doar mulţi sportivi, ci şi un număr mare de spectatori. Şi a fost frumos că toată lumea şi-a demonstrat susţinerea faţă de mine”, a spus Zanardi. “Cursa în sine a fost foarte bună, chiar dacă secţiunea de înot a fost dificilă. Marea a fost agitată şi au schimbat traseul, dar şi aşa a fost foarte dificil, în special pentru mine. În valurile mari, este foarte greu pentru mine să înot fără picioare. Am înghiţit multă apă de mare. Dar, cu toate acestea, cred că, analizând performanţa, am înotat foarte bine.”

“În secţiunea de ciclism, am fost foarte puternic, iar acest lucru confirmă că antrenamentul pe care l-am făcut până acum în acest an îşi arată roadele şi că sunt un sportiv mai bun decât eram în trecut în acest tip de competiţie”, a continuat Zanardi. “După aceea, am trecut în scaunul cu rotile olimpic şi am ştiut că am o îmbunătăţire majoră şi la acel capitol, dar timpul reuşit la Pescara nu arată acest lucru. O mare parte a traseului de alergare a fost prin parc, iar aleile erau înguste şi virajate, astfel că a fost dificil să concurez acolo cu un scaun cu rotile olimpic. Dar, per total, sunt mulţumit şi încurajat de performanţa mea. Cred că mai am mult de lucru, dar ştiu că totul merge în direcţia cea bună. Acum să aşteptăm şi să vedem de ce sunt capabil la Klagenfurt.”

Peste doar două săptămâni, Zanardi va concura în următorul triatlon al său, evenimentul Austria-Kärnten de la Klagenfurt, în data de 2 iulie. Această competiţie se va desfăşurat pe aceeaşi distanţă ca triatlonul din Hawaii ce are loc la 14 octombrie: 3,8 kilometri de înot, 180 de kilometri de ciclism şi 42,2 kilometri de alergare.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.