În ziua de astăzi este greu să decizi câtă relevanță are o noutate sau alta, astfel încât este bine din când în când să le pui pe același plan – pentru ca dvs., cititorii noștri, să luați apoi cea mai bună decizie.
Pe ordinea zilei avem în primul rând o privire aruncată rapid în spatele camerelor de luat vederi – cu toții știm că fiecare filmare din industria auto are la bază o serie de tehnici, cu cameramanii profesioniști de multe ori ajungând să lucreze… din mers. Dacă vă plac segmentele „behind the scenes”, știți deja că filmările ce implică automobile în mișcare sunt de cele mai multe ori realziate cu ajutorul unor „camera car” – automobile pregătite special și dotate cu un set de camere, de multe sute de mii de dolari, unele chiar realizate în format unicat.
Unul dintre specialiștii în domeniu – Incline Dynamic Outlet, o companie care realizează atât filmări aeriene cât și terestre speciale, este responsabilă pentru probabil cel mai rapid „camera car” din lume, botezat pe bună dreptate „Huracam”. O încrucișare între un Lamborghini Huracan și o instalație giro-stabilizată de peste 600.000 de dolari (sistem giro de la Gyro Stabilized Systems, cameră Red Epic 8K), Huracam a devenit posibil datorită recentelor progrese în miniaturizarea acestor echipamente profesionale – de obicei aceste vehicule sunt SUV-uri, capabile să suporte greutatea și forțele exercitate în mișcare de întreaga instalație.
Ca să rămânem în segmentul supercar, să discutăm acum un pic despre Bugatti și al său Chiron, care la fel ca predecesorul său este disponibil cu un sistem de telemetrie radio. Acesta transmite date despre prețiosul hypercar W16 la sediul producătorului și poate emite alerte de la ai săi „flying doctors” în timp real în cazul apariției unei nereguli – chiar dacă este vorba despre o simplă scădere de presiune într-un pneu. Spre deosebire de serviciul lansat în 2004 – pe atunci primul de acest gen în lume, în cazul noului Chiron tehnologia a evoluat până în punctul în care peste 10.000 de parametri diferiți pot fi monitorizați în timp real. Cei trei „flying doctors” – unul pentru Europa, unul pentru Orientul Mijlociu și Asia/Pacific și unul pentru America – sunt ajutați de mecanicii de la sediul din Molsheim, Franța și cei 34 de dealeri și parteneri de service din întreaga lume și pot chiar trimite anumite îmbunătățiri software OTA (over-the-air) sau modifica setările automobilului dacă este nevoie.
Lăsăm la urmă partea de motorsport – oricum ei sunt cei mai rapizi, deci vor ajunge la finnish primii – pentru a discuta un pic despre planurile electrice ale Porsche în America, care includ se pare o infrastructură proprie de reîncărcare a automobilelor electrice. Anticipând probabil succesul versiunii de serie a modelului Mission E, Porsche a decis să ofere clienților săi și o rețea de încărcare rapidă DC – minim câte un punct pentru fiecare dintre cei 189 dealeri locali ai săi, precum și aproximativ încă 300 amplasate strategic în cadrul rețelei de autostrăzi din SUA.
Cât despre sportivii cu motor, noutățile zilei sosesc de la Ford – inițial din zona Mustang. Astfel, după ce de curând constructorul american a anunțat că faimosul muscle car este cel mai bine vândut coupé sport din lume anul trecut, mai aflăm și despre intențiile Ford Performance de a-l lansa în competițiile NASCAR și Australian Supercar în viitorul foarte apropiat. Sau am mai putea vorbi despre cei 50 de ani sărbătoriți de versiunea de drag racing Cobra Jet, producătorul aruncând în joc pentru modelul 2018 promisiunea de a-l face cel mai puternic și rapid Mustang ieșit vreodată de pe poarta fabricilor proprii (sfertul de milă în 8 secunde jumate, „trap speed” de peste 240 km/h).
Și să nu uităm de probabil cel mai cunoscut posesor de Ford-uri din zona motorsport – Ken Block, acel „Hoonigan” care a pus în dicționar cuvântul Gymkhana și s-a semnat pe vecie în inimile pasionaților de automobile cu „cerneală” din pneuri afumate. În cazul în care îi urmăriți faptele de vitejie, știți deja că Block are o pasiune din a transforma Ford-uri mai „bătrânele” în rachete pe patru roți – un Mustang din anii ’60, deja ajuns la versiunea Mk. II, este acum faimosul Hoonicorn, în timp ce un Escort Mk. II din 1978 a fost utilizat pentru unul din episoadele Gymkhana.
Acum a venit rândul la joacă unui alt Escort – de această dată din seria legendară RS Cosworth, model care între 1993 și 1997 își trecea în palmares 10 victorii la general în WRC, pentru un loc sigur în istoria modernă a raliurilor. Mai mult chiar, alături de Alex Gelsomino, co-pilotul său obișnuit, Block chiar va concura în raliuri – în seria American Rally Association, la clasa de top Open 4WD. În plus, Block va avea apariții anul acesta și în WRC la bordul unui model Fiesta de la M-Sport și la diferite evenimente de tip rallycross, unde va pilota un Focus RS RX.