Home Știri Dunlop Romanian Superbike 2013, gata de start

Dunlop Romanian Superbike 2013, gata de start

de

Cu două clase noi și trei etape programate în România, ediția 2013 a Dunlop Romanian Superbike este dedicată nu doar sportivilor, ci și pasionaților de viteză.

DUNLOP ROSBK 2013

Organizatorii Dunlop Romanian Superbike au anunțat astăzi, în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia SAM 2013, deschiderea oficială a sezonului competițional 2013. Noul sezon este dedicat piloților de viteză și introduce două noi clase în competiție: Superbike Challenge și Supersport Challenge.

Față de sezonul precedent, dedicat piloților începători prin înființarea cupelor GP Racer Rookies CUP 1000 și GP Racer Rookies CUP 600, sezonul 2013 al cupei DUNLOP Romanian Superbike deschide două noi clase special dedicate piloților mai rapizi, cu performanțe mai bune pe circuitele de viteză. Astfel, cei care obțin timpi foarte buni în sesiunile de calificări vor putea lua startul separat la cursele din 2013, punctând însă cu timpii obținuți atât în clasamentul superbike, cât și în cel al clasei superbike challenge, respectiv atât în clasamentul supersport, cât și în cel al clasei supersport challenge.

„Prin aportul masiv de concurenți la start, sau prin faptul că încercăm să unim etape din Dunlop RoSBK cu etape din competiții internaționale, anumite circuite și anumite etape din Dunlop Romanian Superbike devin adesea aglomerate. Inițiativa noastră de a deschide două noi clase dedicate piloților rapizi, care în situații de aglomerare la start riscă să rămână blocați în spatele unor sportivi mai lenți după primul sau al doilea viraj, îi are în vedere și pe piloții străini pe care ne-am propus să îi atragem la cât mai multe dintre etapele noastre, a subliniat Ionuț Mistode, coorganizator al Dunlop Romanian Superbike. La noi în cupă participă frecvent piloți din Bulgaria, Israel, Grecia și Ungaria. Piloții din Bulgaria sunt frecvent în top, iar ultimele două sezoane s-au clasat printre primii 10 sportivi, la sfârșit de sezon. Începând din 2013, dorim să îi avem cât mai aproape, cu atât mai mult cu cât vom începe și întrecerile pe circuite 100% românești“, a mai adăugat acesta.

DUNLOP_ROSBK_2013_ (1)

Pentru creșterea performanței, în 2013, sportivii Dunlop Romanian Superbike vor avea posibilitatea de a puncta și în clasamentul pe echipe. Oricare doi piloți vor putea forma câte o echipă, iar pe baza punctelor acumulate împreună vor înscrie și în clasamentul pe echipe.

Pe lângă aceste noutăți, principalele atracții ale sezonului 2013 rămân etapele programate în România, acestea urmând să se desfășoare la Târgu-Mureș, pe MureșRing, și la MotorPark Adâncata. Aflate încă în construcție, cele două circuite rămân încă sub rezerva scoaterii din calendar până la jumătatea sezonului. Astfel, deși fundația circuitului MotorPark este turnată deja în proporție de 90%, iar la MureșRing terminarea lucrărilor e programată pentru septembrie, organizatorii Dunlop Romanian Superbike 2013 își rezervă dreptul de a scoate aceste etape din calendar și de a încheia sezonul cu tradiționala etapă de la Serres.

Articole similare