Proiectul Duster Plus a fost realizat de către 13 masteranzi de la mai multe universități din România și Franța, care au lucrat pentru Renault Technologie Roumanie.
13 masteranzi în Ingineria Proiectelor Auto (IPA) de la Universitatea Politehnica București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea din Pitești şi ICAM (Institut Catholique d’Arts et Métiers) au beneficiat în perioada februarie – iulie 2014 de un stagiu la centrul de inginerie al Renault Romania, Renault Technologie Roumanie. Acest stagiu a oferit celor mai buni dintre masteranzi posibilitatea de a lucra la un proiect auto complex denumit Duster Plus.
Echipa de stagiari a fost coordonată de tutori dedicaţi, specialişti Renault Romania, dar şi de un şef de proiect. Tema de stagiu a fost aceea de a găsi soluţii inovatoare pentru echipamente şi prestaţii noi pentru un automobil Duster, realizând în acelaşi timp şi analize tehnice, de costuri şi de calitate.Proiectul Duster Plus din cadrul masterului IPA 2014, a reunit diverse idei noi pornind de la arhitectura vehiculului, procesele de montaj, realizarea prototipurilor fizice pentru diferite echipamente noi, la calculul costurilor pentru piese.
În cele patru luni şi jumătate de stagiu, cei 13 stagiari s-au familiarizat cu activităţi specifice industriei auto şi au putut să îşi dezvolte diferite aptitudini, cum ar fi: managementul proiectelor, lucrul în echipă şi într-un mediu internaţional, comunicare şi folosirea limbilor străine. Şeful de proiect Duster Plus, Mariana Vasilca, tutore Renault Romania le-a fost aproape pe parcursul stagiului şi a rămas impresionată de entuziasmul lor: „Au conştientizat presiunea timpului în derularea proiectului precum şi provocarea de optimizare permanentă a costurilor de aprobare proiect”, după cum mărturiseşte aceasta.
Iniţiat în 2009 la solicitarea Renault Romania, programul de masterat IPA, este acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi este derulat în parteneriat cu patru universităţi din România: Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Piteşti, Universitatea din Craiova şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. 350 de studenţi de la aceste universităţi au parcurs programul de master, iar 57 dintre ei au fost implicaţi în ultimii 5 ani în proiectele de stagiu IPA în cadrul Renault Romania. Printre vehiculele care au fost temă de master se regăsesc Duster birou mobil (2011) şi Duster 4×4 hibrid (2012 şi 2013). Aproximativ 80% dintre stagiarii IPA au fost angajaţi la Renault Romania sau la furnizori ai companiei.
Renault România are în prezent aproximativ 17.000 de angajaţi. Principalele activităţi ale companiei sunt desfăşurate la: Uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul ILN), Matriţe Dacia (Piteşti), centrul de design Renault Design Central Europe, Renault Technologie Roumanie (care include Centrul Tehnic Titu) şi direcţia comercială Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja).