Home Știri Experiența Crafter într-un turneu în care „duba” VW vizitează meșteșugari din toate țările Europei, din Islanda în România, și din Grecia până în țările nordice

Experiența Crafter într-un turneu în care „duba” VW vizitează meșteșugari din toate țările Europei, din Islanda în România, și din Grecia până în țările nordice

de

Noul Volkswagen Crafter se află într-un turneu în care vizitează meșteșugari din toate țările Europei, din Islanda în România, și din Grecia până în țările nordice. La acestea s-au mai adăugat și țări de pe continentul african. După 42.000 de kilometri în care a vizitat mai multe țări, acum a trecut și pe la noi prin țară, prin Bucovina.

Noua generație VW Crafter este deja un succes. Deși livrările vor începe abia din luna martie, mașina a fost prezentată și premiată la nivel european pentru calitățile sale. De la designul formei frontale, mai apropiat de cel al unui autoturism, și până la cel al caroseriei creionat pentru a scădea rezistența la înaintare, obținând un incredibil coeficient aerodinamic de numai 0,33 (mai mic decât la multe autoturisme). În această idee, Volkswagen Utilitare a îndrăznit un turneu european prin care a vrut să verifice cât de utilă este mașina micilor întreprinzători. Turneul a cuprins, deja, peste 30 de țări și a acumulat peste 40.000 km conduși în cele mai variate trasee. De la autostrăzile germane unde a mers la viteze ridicate și până la zonele aride ale Africii și-a dovedit adaptabilitatea. Traseul prin România nu a fost complet lipsit de emoții și provocări, cărora noul Crafter le-a făcut față cu brio.

Salutări din București

Am pornit alături de Crafter din centrul Bucureștiului spre nordul țării, în frumoasa Bucovina, în localitatea Marginea. De la intrarea în țară până la atelierul de ceramică neagră mașina a parcurs aproape 500 km. I-am însoțit din București la bordul cu echipa de filmare și fotograf pentru a imortaliza acest eveniment special prin care țara noastră prezenta lumii un meșteșug unic în Europa: cel al ceramicii negre.

Ne-am întâlnit cu echipa germană aproape de centrul orașului, într-o dimineață de duminică. Avantajul a fost din partea traficului lejer, dezavantajul a fost că nu am găsit nicio spălătorie deschisă unde să putem curăța o autoutilitară ce purta pe caroserie semnele traversării munților din Bulgaria și a șoselelor de până la noi. Ne așteptau aproape 500 de kilometri de asfalt până la Suceava, unde urma să înnoptăm. Un drum normal pentru un vehicul de talia noului Crafter, conceput pentru a obține valori mici de consum și prieten cu drumurile lungi.

Un echipaj pentru România. Cei trei nemți care au traversat țara noastră cu un Crafter și un Multivan ne-au declarat că au avut parte de cea mai frumoasă primire din toate țările.

Ineditele șosele

Peisajul monoton se derulează pe lângă șosea. Câmpii pline de zăpadă și asfalt negru. Din când în când, destul de des, suntem avertizați de alți participanți la trafic despre echipajele cu radare. Colegii germani fac glume spunând că inclusiv Poliția Română le-a pregătit sosirea în țara noastră. Râdem, glumim, dar până la Bacău am numărat nu mai puțin de opt echipaje. Am abordat și câteva ocolișuri ale traseului pentru a sparge monotonia peisajului de iarnă. Așa ne-am trezit pe drumuri pline de zăpadă unde credeam că noul Crafter s-ar putea să aibă probleme. N-a fost niciuna! Anvelopele Nokian de iarnă și sistemele de la bordul mașinii au făcut ca o pantă înzăpezită să fie o simplă plimbare. Abia spre seară am ajuns, obosiți, la Suceava. A doua zi ne aștepta marea întâlnirea cu meșteșugarul din Marginea.

Un Crafter pentru antreprenori

Volkswagen Crafter se pretează pentru micii întreprinzători. Varietatea mare de caroserii, echipările și dotările existente îl transformă într-un vehicul foarte versatil. Astfel, fie că este nevoie de un vehicul pentru a transporta zilnic ghivece de flori, materiale de construcții, haine de la curățătorie sau mobilă, Crafter are o variantă potrivită. La Marginea, Corneliu Magopăț ne spunea că ar fi un vehicul foarte bun pentru livrarea produselor sale. Vollswagen Crafter oferă capacități de încărcare de până la 18,4 m3 și o masă maximă admisă între 3 și 4 tone. Lățimea pasajului dintre roțile spate este de 1.38m, mai mult decât un europalet standard pe latura mare! Tot de peste 1,30 este și lățimea ușii glisante. Înălțimea maximă a spațiului de încărcare este de 2.196 mm, facilitând amenajarea de rafturi interioare, dacă este necesar. De asemenea, Crafter este disponibil și în variantă cu dublă cabină și spațiu de încărcare, autoșasiu cu sau fără suprastructură sau, spre exemplu, cu benă basculabilă pe trei direcții.

Crafter este disponibil în trei variante de lungime (5986 mm, 6836 mm sau 7391 mm) și tot atâtea înălțimi (2355 mm, 2590 mm sau 2798 mm). Pentru evenimentul Crafter2craftsman, Volkswagen Vehicule Comerciale a trimis modelul cel mai scurt și mai scund din gamă. Motorul de doi litri este cunoscut profesioniștilor și sub denumirea „EA 288 Commercial“ și este specific doar vehiculelor utilitare din familia Volkswagen. Modelul care face pelegrinajul pe la diverșii meșteșugari este motorizat de un doi litri turbodiesel și 140 CP. După preferințe, Crafter poate fi dotat și cu propulsorul de 102 CP sau puternicul BiTurbo TDI de 177 CP.

Momentan, Crafter poate fi livrat doar cu tracțiune față. După jumătatea acetui an va fi disponibil cu motor transversal și tracțiune integrală 4Motion sau cu motor longitudinal și tracțiune spate.

Periplul făcut de Crafter prin Islanda, Marea Britanie, Olanda, Irlanda, Scoția, Maroc, Alger, Italia, Grecia, Spania, Bulgaria, Elveția și România (mai urmează Ungaria, Cehia, Austria, Polonia etc.) dovedesc anduranța vehiculului și definesc costurile mici de utilizare. Aici este punctul forte pentru Crafter.

Un echipaj pentru România. Cei trei nemți care au traversat țara noastră cu un Crafter și un Multivan ne-au declarat că au avut parte de cea mai frumoasă primire din toate țările.
Peisaje și provocări. Echipajul german care a însoțit noul Crafter a apreciat din plin frumusețea traseului. Am făcut și un mic ocol pe drumuri lăturalnice mai înzăpezite dar cu peisaje diferite de monotonia câmpiilor.
Familia Magopăț face ceramică neagră după aceeași rețetă tradițională veche de sute de ani. Chiar dacă modelarea unui bol sau a unei farfurii durează câteva minute, procesul tehnologic de uscare, fasonare, coacere și înnegrire durează trei săptămâni. Cu toate acestea, când i-am întrebat de ce vând cu doar cinci lei un bol, Corneliu Magopăț ne-a dat un răspuns care, sincer, ne-a uimit: „Vrem să-și permită toată lumea să cumpere astfel de produse“. El consideră că noul Crafter i-ar fi foarte bun pentru a-și putea duce vasele din ceramică neagră la expoziții prin toată Europa. Este mândru de meșteșugul familei sale!
Gheorghe Magopăț lucrează de 55 de ani. Ceramica neagră de la Marginea necesită un meșteșug care se transmite din generație în generație, de sute de ani, în Nordul Bucovinei.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.