Exclusivitate: așa va arăta Dacia Duster facelift (ilustrație retușată pe computer). Dincolo de restilizarea amplă, este de așteptat și modernizarea interiorului.
Dacia Duster este cu adevărat o personalitate proeminentă printre celelalte SUV-uri compacte. La „fenomenul Duster“ au contribuit deopotrivă argumente tehnice, financiare şi (cu siguranţă) estetice. În lipsa unei finisări pretenţioase sau a unei echipări sofisticate, Duster a propus „design pe pâine“. În plus, Dacia Duster nu-şi ascunde aptitudinile de offroader, mai ales că acestea sunt demne de toată consideraţia.
Dacia Duster are o versiune Adventure
Anul trecut a fost prezentat, la Salonul de la São Paulo, un concept-car numit Renault DCross. Este lesne de observat că, dincolo de artificiile de stil spectaculoase, se află o veche cunoştinţă: Dacia Duster. Pentru că versiunea „facelift“ de serie a lui Duster va reflecta în continuare conceptul vehiculului de buget, e puţin probabil să vedem o stilizare atât de sofisticată în ceea ce-l priveşte, dar, conform unor ilustrației exclusive auto motor si sport (procesare digitală de Alex Şincan), conturul blocurilor optice de la DCross se va regăsi la Duster facelift, însă fără luminile cu LED. Duster va avea faruri convenţionale tehnic, însă cu formă neconvenţională. Cât despre masca frontală, aceasta nu va renunţa la un aspect sugestiv pentru vocaţia polivalentă a maşinii.
Toţi cei care urmăresc cu sufletul la gură noutăţile privind viitorul Duster anticipează şi o revizuire a înfăţişării interiorului. Evoluţiile observate la Logan şi la Lodgy dau de bănuit că va exista o tratare cromatică mai creativă, iar planşa de bord va găzdui echipamente noi, inclusiv un sistem Media NAV.
În privinţa motorizărilor, noutăţile care sunt posibile includ propulsorul turbo cu benzină, de 1,2 litri şi 115 CP (deja disponibil pentru Lodgy), plus noul tubodiesel de 1,6 litri şi 130 CP care a debutat recent în gama Renault. Acesta din urmă s-ar bucura de un interes ridicat, ţinând cont că actualul Duster dCi 110 a fost ocazional comentat ca fiind „la limita submotorizării“.
3 comentarii
Daca asta e facelift radical, sunt curios cum ar fi aratat un facelift normal in viziunea dvs. Din punctul meu de vedere nu sunt tocmai schimbari radicale.
Comentarii închise.